fbpx
3.7 C
Cluj-Napoca
AcasăEDUCAȚIEUniversitatea din Sibiu susține limitarea numărului de mandate ale rectorilor

Universitatea din Sibiu susține limitarea numărului de mandate ale rectorilor

Publicat în

spot_img
spot_img

Conducerea Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) a transmis, astăzi, un comunicat de presă susținând că unei persoane ar trebui să i se permită să ocupe maximum două mandate în funcția de rector.

”Referitor la dezbaterea publică din ultima vreme, cu privire la numărul maxim de mandate de rector pe care o persoană le va putea ocupa într-o universitate din România, potrivit noii Legi a Învățământului Superior, echipa de management a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (rectorul, președintele Senatului, prorectorii și directorul CSUD) a dezbătut această problemă și susține în unanimitate că, în conformitate cu normele și tradițiile culturii democratice, unei persoane ar trebui să i se permită să ocupe maximum două mandate în funcția de rector.”, se arată în comunicatul transmis de ULBS.

Reprezentanții Universității sibiene consideră că două mandate sunt suficiente pentru ca orice persoană sau echipă de conducere să-și pună în aplicare viziunea managerială cu privire la dezvoltarea unei instituții, pe când un număr mai mare de mandate comportă riscurile acumulării excesive de putere și de inerție instituțională, ambele contrare tipului de cultură democratică pe care o ULBS le susține.

Articole recente

Liga 2, etapa 15: Șase meciuri sâmbătă, cu capul de afiș Poli Iași – Dinamo. Duminică alte două meciuri, luni ultima partidă

Sezonul regular al Ligii 2, a ajuns la etapa cu numărul 15, penultima din calendarul competiţional programată în anul 2022.

Medalie de aur pentru Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia) la Campionatul Mondial de Powerlifting – Seniori, desfășurat în Viborg. Cea mai mare performanță...

Sportivul Andrei Irimie de la CS Unirea Alba Iulia a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial de Powerlifting – Seniori. Aceasta este cea mai mare performanță din istoria sportului din județul Alba.

Teatrul Maghiar transformă un fost cinematograf din Timişoara şi grădina de vară aferentă într-un spaţiu cultural

Fostul Cinematograf Arta, din Iosefin, precum şi grădina de vară a acestuia au fost transferate Teatrului Maghiar pentru a fi reabilitate.

BMW își dublează la 2 miliarde de euro investiția de la uzina din Debrecen

Se vor crea alte 500 de locuri de muncă, pe lângă cele 1000 planificate iniţial, noua fabrică fiind un punct de inters chiar și pentru lucrători veniți din România.

Mai multe articole de același fel