Baronul Béla Ambrózy, iniţiator al apiculturii maghiare, reînhumat la Timişoara

Agricultura maghiară poate fi pe bună dreptate mândră de munca, perseverenţa şi sârguinţa marilor săi predecesori, de la care putem să ne inspirăm forţă şi astăzi, a declarat, sâmbătă, ministrul ungar al Agriculturii, István Nagy, la reînhumarea baronilor Béla Ambrózy şi Andor Ambrózy la Timişoara.

Potrivit unui comunicat remis de Ministerul ungar al Agriculturii agenţiei ungare de presă MTI, la slujba de comemorare ministrul a subliniat că triada “datorie – sârguinţă- onoare” a definit viaţa lui Béla Ambrózy, moşier şi militar, unul dintre iniţiatorii apiculturii maghiare.

István Nagy a reamintit că Béla Ambrózy a fondat în 1875 Asociaţia Apicultorilor din Ungaria de Sud, iar mai târziu, a iniţiat înfiinţarea Asociaţiei Naţionale a Apicultorilor. A fost şeful Asociaţiei Apicultorilor Ungari de mai târziu, iar în 1892 a fost înfiinţată Asociaţia Naţională a Apicultorilor Maghiari cu participarea tuturor profesioniştilor din domeniu.

Potrivit comunicatului, baronul Béla Ambrózy a fost înmormântat în cripta familiei de la Giarmata, însă mormântul a fost vandalizat şi jefuit. La această criptă au fost efectuate lucrări de conservare, iar cenuşa “baronului mierii” şi a fiului său a fost reînhumată în biserica luterană din Timişoara, sâmbătă, în cadrul unei slujbe de pomenire.

Ministrul a declarat că văzând asemenea vieţi putem fi mândri de tradiţiile seculare ale agriculturii maghiare, care s-au născut datorită personalităţilor iniţiatoare de şcoli, deschise inovării şi neînfricate de dificultăţi, care îmbogăţesc naţiunea şi în prezent.

Exemplul familiei Ambrózy ne poate da putere pentru luptele noastre zilnice şi sperăm, comunitatea noastră va mai da lumii mulţi alţi bărbaţi cu asemenea caracter, a subliniat István Nagy.

Sursa: MTI

Ioana Pop