Universitatea Cluj și FCSB, se întâlnesc luni, cu începere de la ora 21:00, pe Cluj Arena, într-un meci contând pentru etapa cu numărul 16 din Superliga.
Este al doilea derby pe trupa lui Eugen Neagoe, după cel jucat la sfârșitul săptămânii trecute și pierdut cu scorul de 2-1, în fața rivalei din oraș CFR Cluj.
În campionat, U Cluj ocupă penultimul loc, cu un total de 14 puncte, iar în cazul unui succes clujenii pot urca până pe locul 11.
FCSB vine după un meci disputat în Cupele Europene, în Conference League, acolo unde bucureștenii au remizat scor 2-2, pe terenul belgienilor de la Anderlecht.
După încheierea partidei, trupa lui Nicolae Dică a zburat direct la Cluj.
FCSB are patru victorii consecutive, iar o victorie ar readuce-o pe echipa lui Nicolae Dică pe locul 6, la egalitate de puncte cu Petrolul Ploiești, 23, care are două meciuri în plus.
În ultima etapă, echipa din Ghencea a câștigat cu scorul de 1-0, pe terenul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.
Și în această seară se anunță o atmosferă electrizantă pe Cluj Arena, în tribunele arenei clujene, fiind așteptați peste 15.000 de spectatori.