Clădirile a două posturi de transformare electrică din Târgu Mureş au fost pictate de artişti profesionişti în cadrul proiectului Metamorfoze 4 „Târgu Mureşul viitorului…”, un proiect de înfrumuseţare a oraşului prin artă stradală iniţiat de 3g HUB, un hub cultural independent din municipiul reşedinţă de judeţ.
Potrivit iniţiatorilor proiectului, cea de-a 4-a ediţie a proiectului de înfrumuseţare a oraşului prin artă stradală s-a concentrat pe metamorfozarea a două transformatoare electrice din oraş.
Astfel, prima pictură murală poartă semnătura V-Light Crew, este amplasată în Complexul Weekend din Târgu Mureş şi prezintă o viziune anamorfică a oraşului, subliniind balanţa dintre natură şi tehnologie.
„Am dezvoltat o compoziţie care are două puncte de interes anamorfice. Oraşul şi natura. Natura este prezentată ca o comoară ţinută în mijlocul oraşului, în sticlă, o lucrare de artă”, a precizat Nick de la V-Light Crew, potrivit unui comunicat de presă al iniţiatorilor.
Cel de-al doilea tablou mural, amplasat pe strada Viitorului din Cartierul Tudor Vladimirescu, simbolizează relaţia dintre „Mama Natură” şi oraşul Târgu Mureş, „vorbind despre cum aceasta îşi face loc prin universul de beton şi, totodată, despre cât de important este să apreciem atât infrastructura urbană, cât şi natura în toată splendoarea ei”.
„Toţi din grup suntem iubitori de natură. Din punctul nostru de vedere, viitorul oraşului nostru ar fi unul optim dacă natura ar fi în prim-plan, dincolo de jungla de beton şi dincolo de zonele industriale ale oraşului”, a precizat artistul Dishy de la Blackbook Creative Group.
Metamorfoze (4) este un proiect 3g HUB co-finanţat de Primăria Târgu Mureş în urma câştigării concursului de proiecte pentru finanţarea nerambursabilă a proiectelor culturale pe anul 2022.