Comuna Băiuţ, situată la poalele Munţilor Lăpuş, va găzdui o rezervaţie de zimbri, a informat, joi, secretarul primăriei localităţii, Relu Pop, conform Agerpres.
Conform acestuia, Consiliul Local şi-a dat acordul pentru înfiinţarea unui parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş pentru deschiderea rezervaţiei de zimbri.
„Parteneriatul dintre cele două părţi are ca obiect întocmirea documentaţiei necesare obţinerii autorizaţiei de construire. Primăria pune la dispoziţie o suprafaţă de aproximativ 10 hectare de teren, dar suprafaţa ar putea fi mult mai mare. (…) Rezervaţia va fi amplasată în zona Leurda. Toată documentaţia este întocmită de CJ Maramureş, iar primăria Băiuţ pune la dispoziţie terenul şi eliberează toate avizele necesare începerii investiţiei”, a spus Relu Pop.
Acesta a mai subliniat că, odată cu deschiderea rezervaţiei de zimbri, comuna Băiuţ ar putea fi mult mai atractivă pentru turişti, indiferent de sezon.
„Pentru comuna Băiuţ ar conta enorm o asemenea investiţie, iar locul poate fi vizitat atât vara, cât şi iarna”, a mai precizat Relu Pop.
În vecinătatea comunei se află şi situl „Codrii Seculari – Strâmbu Băiuţ”, aflat în patrimoniul UNESCO.