fbpx
-9.3 C
Cluj-Napoca
AcasăSPORTCFR în fața calificării în primăvara europeană

CFR în fața calificării în primăvara europeană

Publicat în

spot_img
spot_img

CFR Cluj va întâlni joi seară de la ora 19.45, formația kosovară FC Ballkani, în ultimul meci din cadrul grupei G a Europa Conference League. Pentru a-și asigura calificarea în primăvara europeană, fotbaliștii lui Dan Petrescu au nevoie de victorie.

Campioana României nu mai poate termina pe primul loc în grupă din cauza rezultatelor din meciurile directe cu Sivasspor, însă poate accede în următoarea fază a competiției fără a mai depinde de scorul din întâlnirea dintre Slavia Praga și Sivasspor, dacă în această seară va ieși învingătoare de pe teren. În cazul unui egal există și posibilitatea ca trei echipe să termine cu același număr de puncte, caz în care s-ar face un clasament în care vor conta doar rezultatele din partidele directe dintre Slavia, CFR și Sivasspor.

Nu uit că adversarii au dat 6 goluri în deplasare, deci o medie de 3 goluri pe meci, cu Sivasspor şi cu Slavia. Ei acasă n-au marcat, dar au făcut-o în deplasare de şase ori. Asta e forţa lor. Au un joc de atac foarte bun. Va fi un meci foarte greu din toate punctele de vedere, cu o echipă tehnică care va veni aici să facă meciul vieţii (…) Suntem la mâna noastră, ar fi fantastic pentru fotbalul românesc, pentru clubul CFR, pentru fani, pentru că să te califici în primăvara europeană e foarte greu în ziua de azi. Mai ales că fotbalul românesc a luat-o în jos şi nu mai avem deloc rezultate. Ultima oară în primăvară tot CFR a ajuns, când am jucat cu Sevilla”, a declarat Dan Petrescu înaintea meciului.

El a mai spus că FC Ballkani are probleme în apărare în ultimul sfert de oră, un detaliu de care speră să profite în întâlnirea directă. Potrivit tehnicianului român, CFR nu va conta în meciul de joi seară pe Mario Camora, indisponibil după operația de apendicită, iar conform presei centrale, nici Yuri Matias nu va evolua, din cauza accidentării pe care a suferit-o în meciul cu Rapid.

Locul doi în grupă i-ar asigura campioanei un bonus important, de 300 de mii de euro, la care s-ar mai adăuga încă atât pentru calificarea în primăvara europeană, plus 500 de mii pentru o eventuală victorie cu Ballkani.

La ora actuală, liderul grupei  G este Sivasspor cu 10 puncte, urmat de CFR și Slavia Praga cu câte 7 puncte, în vreme ce pe ultima treaptă se afla Ballkani, cu 4 puncte.

Partida din această seară de la Cluj, de pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” va începe la ora 19.45.

Răzvan Idvorean

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel