Un incendiu a izbucnit vineri seara, la o mașină situată pe Bulevardul Transilvaniei din municipiul Alba Iulia.
Pentru localizarea și stingerea incendiului, au intervenit pompierii din cadrul detașamentului de pompieri Alba Iulia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Potrivit ISU Alba, în mașină se afla o persoană s-a autoevacuat, până la ajungerea forțelor de intervenție.
Pompierii au lichidat incendiul în limitele găsite.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca scurtcircuit electric.





