fbpx
-2.3 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI HARGHITAEfectul crizei din Ungaria | Sute de angajați ai publicațiilor maghiare din...

Efectul crizei din Ungaria | Sute de angajați ai publicațiilor maghiare din Mureș, Harghita și Covasna vor fi concediați

Publicat în

spot_img
spot_img

Câteva sute de persoane care sunt angajate la o companie de presă din Miercurea Ciuc vor fi disponibilizate, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Harghita fiind notificată în acest sens. Compania respectivă editează mai multe ziare de limbă maghiară cu tradiție în județele Mureș, Harghita și Covasna, iar decizia concedierii colective este luată ca urmare a crizei din Ungaria, publicațiile respective fiind parte a unui holding finanțat de țara vecină.

Conform unor informații apărute în presa locală, de la societatea care se ocupă cu editarea și cu distribuția de produse mass-media au fost nominalizate 251 de persoane din totalul de 297 de angajați. O parte dintre ei sunt jurnaliști, dar cea mai mare parte sunt distributori de ziare sau îndeplinesc alte activități conexe celor editoriale.

Angajații din presă care vor fi disponibilizați vor beneficia de indemnizație de șomaj în conformitate cu legislația, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute. Ei nu sunt doar din județul Harghita ci și din județele Mureș și Covasna, însă dat fiind faptul că sediul social al firmei angajatoare este în Harghita, ei au anunțat concedierea colectivă la AJOFM Harghita.

Tiberiu Pănescu, directorul executiv al AJOFM Harghita, a declarat pentru postul public de radio că în lista transmisă există și persoane care au avut contracte part-time, a câte două sau trei ore, situație în care, chiar dacă au avut continuitate de lucru, practic ei nu vor îndeplini condițiile legale de a beneficia de indemnizație de șomaj.

Conform unor informații apărute în presa centrala, în aceeași situație vor fi și alte instituții media din zona Transilvaniei, care fac parte din același holding finanțat de Ungaria. Concedierile au loc pe fondul crizei economice care se manifestă în Ungaria, unde bugetul de stat este supus unor presiuni majore pentru a face față inflației galopante și crizei energetice.

Adrian Meitner

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel