fbpx
4.7 C
Cluj-Napoca
AcasăPOLITICĂMinistrul ungar al afacerilor externe: Parteneriatul strategic cu România ne ajută foarte...

Ministrul ungar al afacerilor externe: Parteneriatul strategic cu România ne ajută foarte mult în evitarea recesiunii economice

Publicat în

spot_img
spot_img

Parteneriatul strategic cu România ne ajută foarte mult în evitarea recesiunii economice, asigurarea securităţii energetice şi gestionarea afluxului de migranţi, prin urmare Ungaria este interesată să menţină acest parteneriat – a declarat ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó, după ce l-a primit marţi, la Budapesta, pe omologul său român.

Potrivit comunicatului emis de minister, în cadrul conferinţei de presă ţinute în comun cu Bogdan Aurescu, ministrul ungar a declarat că acordul de parteneriat strategic a fost semnat în urmă cu 20 de ani şi că menţinerea acestuia este în interesul României, al Ungariei şi al comunităţilor naţionale care trăiesc pe teritoriul celeilalte ţări.

“Există întotdeauna interese contrare, există întotdeauna elemente perturbatoare care fac atât de mult zgomot încât par să fie numeric mai mulţi. Dar adevărul este că guvernele actuale ale celor două ţări au un obiectiv clar, uşor de înţeles şi de văzut pentru toată lumea, şi anume menţinerea acestui parteneriat strategic, pur şi simplu pentru că este bun pentru cele două ţări şi pentru cele două naţiuni” – a subliniat el.

Ministrul a reamintit că guvernul consideră comunităţile naţionale ale fiecărei ţări ca fiind o resursă pentru relaţiile bilaterale.

El a spus că acest lucru este demonstrat şi de faptul că sprijinul bugetar alocat minorităţii naţionale româneşti din Ungaria a crescut de şase ori din 2010 încoace, iar sprijinul acordat Bisericii Ortodoxe a crescut de şapte ori.

Péter Szijjártó a subliniat că parteneriatul strategic este de mare ajutor în abordarea cu succes a trei dintre cele mai importante provocări ale timpului prezent: cea economică, cea energetică şi cea a migraţiei.

Primul domeniu este cel economic, în condiţiile în care Uniunea Europeană se îndreaptă cu paşi repezi spre recesiune, iar o armă importantă pentru a contracara acest lucru este faptul că anul trecut cifra de afaceri a schimburilor comerciale româno-maghiare a ajuns la aproximativ 10 miliarde de euro, o cifră record, iar anul acesta s-a înregistrat deja o nouă creştere de 29% – a specificat ministrul.

El a reamintit că România este a treia cea mai importantă piaţă de export pentru economia ungară, o piaţă pe care mai multe companii ungare importante îşi sporesc constant prezenţa, cum ar fi Mol cu 245 de benzinării, OTP cu 97 de sucursale bancare şi Richter cu peste 600 de angajaţi.

În ceea ce priveşte securitatea aprovizionării cu energie, ministrul a spus că România are un rol important în diversificarea aprovizionării cu gaze, facilitată de extinderea capacităţii de interconectare între cele două ţări de la 1,75 la 2,5 miliarde de metri cubi pe an.

El a adăugat că în curând va fi semnat un acord cvadripartit, care va permite ţării să importe electricitate verde din Azerbaidjan, prin Georgia şi România.

După cum a spus ministrul, al treilea domeniu este gestionarea migraţiei, în privinţa căreia este deosebit de importantă prestaţia excelentă a României în gestionarea frontierelor şi cooperarea eficientă a celor două ţări.

În acest an, Ungaria a împiedicat până acum 250 000 de treceri ilegale la frontiera de sud, pe supravegherea căreia autorităţile nu s-ar putea concentra, dacă ar exista presiuni şi din direcţia României – a subliniat ministrul.

“Aşadar, acestea sunt trei provocări foarte importante, cu care ne confruntăm astăzi: evitarea recesiunii economice, crearea securităţii energetice şi menţinerea migranţilor în afara ţării. Parteneriatul strategic cu România ne va ajuta în aceste trei chestiuni importante, prin urmare suntem clar interesaţi în menţinerea acestui parteneriat” – a conchis Péter Szijjártó.

Articole recente

Liga 2, etapa 15: Șase meciuri sâmbătă, cu capul de afiș Poli Iași – Dinamo. Duminică alte două meciuri, luni ultima partidă

Sezonul regular al Ligii 2, a ajuns la etapa cu numărul 15, penultima din calendarul competiţional programată în anul 2022.

Medalie de aur pentru Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia) la Campionatul Mondial de Powerlifting – Seniori, desfășurat în Viborg. Cea mai mare performanță...

Sportivul Andrei Irimie de la CS Unirea Alba Iulia a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial de Powerlifting – Seniori. Aceasta este cea mai mare performanță din istoria sportului din județul Alba.

Teatrul Maghiar transformă un fost cinematograf din Timişoara şi grădina de vară aferentă într-un spaţiu cultural

Fostul Cinematograf Arta, din Iosefin, precum şi grădina de vară a acestuia au fost transferate Teatrului Maghiar pentru a fi reabilitate.

BMW își dublează la 2 miliarde de euro investiția de la uzina din Debrecen

Se vor crea alte 500 de locuri de muncă, pe lângă cele 1000 planificate iniţial, noua fabrică fiind un punct de inters chiar și pentru lucrători veniți din România.

Mai multe articole de același fel

Experţi ai Comisiei Europene şi ai unor state membre, inclusiv Olanda, vin în România pentru clarificări privind Schengen

O echipă mixtă de experţi, formată din reprezentanţi ai Comisiei Europene, în calitate de coordonatori, şi ai unor state membre, printre care şi Olanda, urmează să efectueze, până la finalul săptămânii, o vizită în țara noastră

CNCD constată ceea ce era evident: nu-l poate sancționa pe Viktor Orbán pentru declarațiile rasiste de la Băile Tușnad

Astăzi, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis în ședință ceea ce era evident încă de la început, respectiv că premierul Ungariei, Viktor Orbán, nu poate fi sancționat pentru declarațiile pe care le-a făcut la finalul lunii iunie la Băile Tușnad, pentru că beneficiază de imunitate jurisdicțională.