fbpx
-4.3 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI MARAMUREȘPrefectul de Maramureș cheamă primarii din județ să acceseze fondurile necesare independenţei...

Prefectul de Maramureș cheamă primarii din județ să acceseze fondurile necesare independenţei energetice

Publicat în

spot_img
spot_img

Prefectul Rudolf Stauder solicită primarilor să depună proiecte pentru creşterea gradului de independenţă energetică din surse regenerabile, a informat, joi, biroul de comunicare Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureş.

Conform aceleiaşi surse, Prefectura a transmis în teritoriu, unităţilor administrativ-teritoriale o circulară prin care primarii sunt informaţi cu privire la măsurile care sunt implementate, în valoare de 500 milioane euro, sumă alocată pentru eficienţa energetică a autorităţilor publice locale care sunt nevoite să suporte din bugete locale fondurile necesare pentru cheltuielile de funcţionare ale serviciilor publice din educaţie şi din sănătate. Scopul măsurilor este să contribuie la uni nivel mai ridicat de independenţă energetică a autorităţilor locale, prin obţinerea de energie din surse regenerabile (geotermală, eoliană, solară etc).

Prefectul Rudolf Stauder a precizat că, educaţia şi sănătatea cetăţenilor din judeţ sunt prioritare, iar în contextul actual, primăriile au datoria de a eficientiza bugetele locale pentru susţinerea acestor servicii publice de bază.

„Primarii unităţilor celor 76 de unităţi administrativ-teritoriale sunt îndemnaţi să întreprindă demersurile necesare pentru a beneficia de aceste fonduri disponibile” a mai precizat informarea transmisă primăriilor.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare a dat startul unui apel de proiecte de accesare a fondurilor pentru sprijinirea investiţiilor destinate promovării producţiei de energie din surse regenerabile pentru consumul propriu la nivelul autorităţilor publice locale în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, Axa Prioritară 11, Obiectivul Specific 11.2 Măsuri de producere a energiei din surse regenerabile destinate autorităţilor administraţiei publice locale aprobat prin Ordinul MIPE nr. 2793/2022.

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel