fbpx
4.7 C
Cluj-Napoca
AcasăSOCIALComisia Europeană, de acord cu prelungirea acordării voucherelor sociale de 250 de...

Comisia Europeană, de acord cu prelungirea acordării voucherelor sociale de 250 de lei și cu sprijinul populaţiei pentru plata facturilor

Publicat în

spot_img
spot_img

România a primit asigurări că toate programele aferente perioadei 2021-2027 vor fi aprobate în cursul acestui an, fiind eliminat astfel riscul ca ţara noastră să piardă aproximativ 5,2 miliarde euro din totalul alocării de peste 30 de miliarde de euro, susţine Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Comisia Europeană a agreat posibilitatea alocării de fonduri pentru a sprijini populaţia vulnerabilă prin suportarea unei părţi din costurile cu facturile la energie (termică, gaz, curent electric). De asemenea, urmare a discuţiilor, programul „Sprijin pentru România” prin care se oferă vouchere sociale în valoare de 250 de lei o dată la două luni persoanelor vulnerabile, pentru achiziţia de alimente şi mese calde, va fi prelungit.

O delegaţie a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, condusă de ministrul Marcel Boloş, a efectuat în cursul săptămânii trecute o vizită de lucru la Bruxelles, pentru a discuta cu înalţi reprezentanţi ai Comisiei Europene. Scopul deplasării a fost clarificarea ultimelor aspecte privind închiderea negocierilor cu Executivul European pentru Politica de Coeziune aferentă perioadei de programare 2021-2027, astfel încât toate cele 16 Programe Operaţionale să fie aprobate până la finele anului.

Pe durata vizitei, au avut loc întrevederi cu comisarul european pentru politica regională, Elisa Ferreira, care a fost însoţită de Marc Lemaître, director general politică regională şi urbană, şi cu Andriana Sukova, director general adjunct pentru Directoratul General Ocuparea forţei de muncă şi Afacerile Sociale.

„Reprezentanţii Comisiei Europene ne-au oferit garanţii că până la finalul acestui an vom avea toate cele 16 programe aferente perioadei 2021-2027 aprobate. Negocierile la care am luat parte salvează practic Romania de pierderea a circa 5,2 miliarde de euro din totalul alocării de aproximativ 30 de miliarde de euro din Politica de Coeziune. Aceasta reprezintă alocarea aferentă anului 2022, precum şi un sfert din alocarea comunicată iniţial României pentru anul 2021. De asemenea, am convenit să implementăm sprijinul pentru plata facturilor în rândul persoanelor vulnerabile şi continuarea programului ‘Sprijin pentru România’. (…) Mai departe, trebuie să capacităm toţi actorii – administraţie publică centrală şi locală, instituţii publice, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile – pentru a fi sigur că maximizăm rezultatele oferite de aceste oportunităţi, prin care putem schimba cu adevărat România”, a transmis ministrul de resort, Marcel Boloş.

În cadrul întrevederii cu comisarul pentru politică regională şi reforme, Elisa Ferreira, s-a agreat transmiterea oficială, în această perioadă, a variantelor finale pentru Programul Sănătate – componenta Fondului European de Dezvoltare Regională, Programul Bucureşti-Ilfov, Programul Operaţional Creştere Inteligentă şi Digitalizare, Programul Operaţional Transport şi Programul Operaţional Tranziţie Justă.

Astfel, vor fi transmise programe în valoare de peste 23 de miliarde de euro ce sunt finanţate integral din Fondul European de Dezvoltare Regională – 17,8 miliarde euro, Fondul de Coeziune – 3,53 miliarde euro şi Fondul de Tranziţie Justă – 2,1 miliarde de euro.

De asemenea, ministrul Marcel Boloş a solicitat modificarea Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 pentru a mobiliza proiecte de investiţii în zona infrastructurii rutiere, feroviare, portuare şi a mediului privat din sectorul de transport, prin mobilizarea a peste 125 milioane lei pentru proiecte care să faciliteze dezvoltarea coridoarelor de solidaritate pentru bunuri şi mărfuri, în contextul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei. Ulterior discuţiilor, în cursul zilei de marţi, 15 noiembrie, modificarea a fost aprobată.

„Separat de acestea, o reuşită importantă a delegaţiei României a fost faptul că Executivul European a agreat forma propusă de MIPE cu privire la Programul Sănătate, pentru a putea sprijini cu finanţare din fonduri europene, cofinanţare naţională şi finanţare rambursabilă din partea Băncii Europene de Investiţii infrastructură spitalicească. Astfel, prin intermediul Programului Sănătate vor putea fi finanţate investiţii în construcţia, modernizarea şi reabilitarea spitalelor judeţene, municipale şi orăşeneşti, precum şi infrastructurilor medicale de specialitate”, precizează MIPE.

Un alt aspect punctat de ministrul Marcel Boloş a fost necesitatea de a continua măsurile de sprijin pentru mediul de afaceri, în contextul inflaţiei ridicate şi creşterii preţurilor la facturile pentru utilităţi. În acest sens, Comisia este de acord ca România să vină cu o serie de propuneri pentru a sprijini cu granturi pentru capital de lucru întreprinderile afectate de criză. România vă putea identifica la nivelul fondurilor europene disponibile din actualul exerciţiul financiar alocări în marja a 10% din totalul bugetului României (aproximativ 2 miliarde de euro) pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de criza preţurilor la energie.

În ceea ce priveşte întâlnirea cu Andriana Sukova, director general adjunct DG EMPL, cele două părţi au discutat despre posibilitatea prelungirii programului „Sprijin pentru România” şi în anul 2023.

„S-a discutat posibilitatea alocării din fondurile politicii de coeziune a sprijinului pentru populaţia vulnerabilă în vederea suportării unei părţi din costurile cu facturile de energie (termică, gaz, curent electric). Mecanismul va fi construit în următoarea perioadă la nivel naţional, astfel încât fondurile europene să sprijine populaţia vulnerabilă (aproximativ 4 milioane de beneficiari conform estimărilor) pe parcursul sezonului rece. Alocarea pentru acest sprijin poate merge până la 10% din valoarea politicii de coeziune din exerciţiul financiar 2021-2027, iar Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va realiza în perioada următoare o analiză cu privire la alocările disponibile de la nivelul programelor operaţionale pe care le gestionează astfel încât Guvernul să reuşească să sprijine în mod ţintit persoanele vulnerabile, vârstnicii cât şi să combată problematica sărăciei energetice”, se mai spune în comunicat.

România va avea aprobate în acest an trei programe operaţionale cu componentă socială: Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare 2021-2027 – cu o alocare de 4,3 miliarde de euro pentru valorificarea potenţialului tinerilor pe piaţa muncii, dezvoltarea competenţelor antreprenoriale, reducerea abandonului şcolar, economie socială şi creşterea accesibilităţii, atractivităţii şi calităţii învăţământului profesional şi tehnic/dual; Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027 – cu o alocare de 4,1 miliarde de euro pentru sprijinirea persoanelor defavorizate prin vouchere sociale, programe de tip „masă caldă”, servicii sociale pentru persoane cu dizabilităţi şi copii aflaţi în risc de separare faţă de familie, vârstnici şi alte grupuri vulnerabile, inclusiv investiţii în infrastructură socială şi locuinţe sociale şi Programul Sănătate – cu o alocare de aproximativ 2,8 miliarde de euro fonduri europene + cofinanţare naţională şi împrumut al Băncii Europene de Investiţii (în total peste 5 miliarde de euro) pentru formarea şi specializarea de înaltă calificare a personalului medical, activităţi de cercetare şi dezvoltare în domeniu medical, precum şi prevenţie medicală pentru diferite categorii de grupuri vulnerabile.

Inovarea componentei sociale a Programelor din exerciţiul 2021-2027 este oferită de caracterul multi-fond al două programe: Programul Sănătate şi Programul Incluziune şi Demnitate Socială, unde se va pune la dispoziţia beneficiarilor intervenţii cu caracter complementar, fiind o premieră în România. Astfel, acelaşi program o să finanţeze atât componenta de infrastructură educaţională şi a dotărilor cu echipamente, cât şi elementele ce ţin de dezvoltarea curriculei şi costurile cu formarea.

Articole recente

Liga 2, etapa 15: Șase meciuri sâmbătă, cu capul de afiș Poli Iași – Dinamo. Duminică alte două meciuri, luni ultima partidă

Sezonul regular al Ligii 2, a ajuns la etapa cu numărul 15, penultima din calendarul competiţional programată în anul 2022.

Medalie de aur pentru Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia) la Campionatul Mondial de Powerlifting – Seniori, desfășurat în Viborg. Cea mai mare performanță...

Sportivul Andrei Irimie de la CS Unirea Alba Iulia a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial de Powerlifting – Seniori. Aceasta este cea mai mare performanță din istoria sportului din județul Alba.

Teatrul Maghiar transformă un fost cinematograf din Timişoara şi grădina de vară aferentă într-un spaţiu cultural

Fostul Cinematograf Arta, din Iosefin, precum şi grădina de vară a acestuia au fost transferate Teatrului Maghiar pentru a fi reabilitate.

BMW își dublează la 2 miliarde de euro investiția de la uzina din Debrecen

Se vor crea alte 500 de locuri de muncă, pe lângă cele 1000 planificate iniţial, noua fabrică fiind un punct de inters chiar și pentru lucrători veniți din România.

Mai multe articole de același fel

Joi și vineri: Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba Iulia: Ateliere educative, lansări de carte, conferințe, expoziții, șezătoare, muzică și poezie

În perioada 24-25 noiembrie 2022, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba este sărbătoare! Instituția nu va fi închisă, așa cum poate v-ați putea îngrijora, ci dimpotrivă, sunteți așteptați cu o multitudine de activități, pentru mici și pentru mari, pregătite cu ocazia Zilelor Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.