fbpx
3.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI ALBADeputatul de Alba, Daniel Gheorghe Rusu, amendat penal cu 40.000 lei pentru...

Deputatul de Alba, Daniel Gheorghe Rusu, amendat penal cu 40.000 lei pentru postări pe reţelele de socializare

Publicat în

spot_img
spot_img

Daniel Gheorghe Rusu, deputat ales pe listele AUR, în prezent neafiliat, a fost condamnat definitiv luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata unei amenzi penale de 40.000 de lei pentru săvârşirea infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei, după ce a postat pe Facebook informaţii dintr-o anchetă penală.

Deputat de Alba, Daniel Gheorghe Rusu a fost trimis în judecată de Parchetul General la începutul anului 2022, pentru săvârşirea infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei, prevăzută de articolul 277, alineatul (2) din Codul penal: „Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionare definitivă a cauzei, de către un funcţionar public, care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă”.

Conform presei locale, faptele de care este acuzat Daniel Gheorghe Rusu s-au petrecut în septembrie 2020, când era primar în comuna Şpring din judeţul Alba şi candida pentru un nou mandat de edil.

Pe 25 septembrie 2020, Daniel Gheorghe Rusu a făcut un „live” pe contul său de Facebook, unde a prezentat o ordonanţă dintr-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, adresată Primăriei Şpring, în care apăreau numele unor persoane care făceau obiectul verificărilor organelor de cercetare penală.

Procurorii au explicat că, prin publicarea acelei ordonanţe, Daniel Rus ar fi putut pune în gardă persoanele vizate de ancheta penală.

Daniel Rusu recunoştea că a fost o neglijenţă să publice documentul venit de la Parchet, însă dorea să se disculpe în faţa alegătorilor, după ce a fost acuzat în timpul campaniei electorale că a adus cetăţeni moldoveni să-l voteze.

„Am fost acuzat că am adus 80 de moldoveni în comuna Şpring pentru a mă vota. S-a făcut o comisie şi s-a constatat că nu există fapta. Până s-a închis dosarul, am avut neglijenţa de a prezenta acel proces-verbal venit de la Procuratură pe Facebook, în ultima zi de campanie electorală. Prin acea foaie mă disculpam în faţa cetăţenilor. Riscam să îmi pierd din credibilitatea prietenilor mei. Toată lumea mă suna. Nu am ştiut că nu este încă închis dosarul. Ei au considerat că nu aveam voie să arăt acea hârtie. (…) Eu zic că e un dosar politic, nu e de corupţie sau de altceva. Nu a produs niciun prejudiciu. Nu s-a întâmplat ceva, adică au fugit moldovenii şi nu au mai venit la vot. Am încredere în Justiţie şi nu cred că se va merge atât de departe pentru a avea o condamnare”, susţinea Daniel Rusu pentru presa locală.

În final, Daniel Rusu a pierdut alegerile pentru un nou mandat de primar, însă a reuşit să fie ales deputat pe listele AUR.

Articole recente

Liga 2, etapa 15: Șase meciuri sâmbătă, cu capul de afiș Poli Iași – Dinamo. Duminică alte două meciuri, luni ultima partidă

Sezonul regular al Ligii 2, a ajuns la etapa cu numărul 15, penultima din calendarul competiţional programată în anul 2022.

Medalie de aur pentru Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia) la Campionatul Mondial de Powerlifting – Seniori, desfășurat în Viborg. Cea mai mare performanță...

Sportivul Andrei Irimie de la CS Unirea Alba Iulia a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial de Powerlifting – Seniori. Aceasta este cea mai mare performanță din istoria sportului din județul Alba.

Teatrul Maghiar transformă un fost cinematograf din Timişoara şi grădina de vară aferentă într-un spaţiu cultural

Fostul Cinematograf Arta, din Iosefin, precum şi grădina de vară a acestuia au fost transferate Teatrului Maghiar pentru a fi reabilitate.

BMW își dublează la 2 miliarde de euro investiția de la uzina din Debrecen

Se vor crea alte 500 de locuri de muncă, pe lângă cele 1000 planificate iniţial, noua fabrică fiind un punct de inters chiar și pentru lucrători veniți din România.

Mai multe articole de același fel

Primăria Ciugud desființează casieria și va accepta doar plăți electronice

Denumită „O primărie fără casierie”, inițiativa are ca scop eficientizarea actului administrativ și îmbunătățirea serviciilor publice oferite de administrația locală ciugudenilor.