fbpx
-4.3 C
Cluj-Napoca
AcasăEVENIMENTMedalie de aur pentru Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia) la Campionatul...

Medalie de aur pentru Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia) la Campionatul Mondial de Powerlifting – Seniori, desfășurat în Viborg. Cea mai mare performanță din istoria sportului din județul Alba

Publicat în

spot_img
spot_img

Sportivul Andrei Irimie de la CS Unirea Alba Iulia a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial de Powerlifting – Seniori. Aceasta este cea mai mare performanță din istoria sportului din județul Alba.

Campionatul Mondial de Powerlifting s-a desfășurat în perioada 14-19 noiembrie la Viborg, în Danemarca, având la start peste 300 de sportivi. În urma acestei competiții, în istoria sportului județean, național și mondial, se consemnează faptul că Andrei Irimie este primul în lume, în limitele categoriei de greutate 83 de kilograme, la proba împins din culcat, cu 260 de kilograme ridicate.

În spatele acestei performanțe se află antrenorul Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting, care l-a pregătit și condus pe Andrei Irimie înspre câștigarea titlului de campion mondial.

Performanța sportivului nu este una întâmplătoare, ci rezultatul muncii, perseverenței și seriozității. Andrei Irimie a câștigat, anul trecut, medalia de aur la Campionatul European de Powerlifitng – proba împins din culcat.

Avem, astfel, un sportiv, un antrenor și un club sportiv din județul Alba, care au făcut cinste României la nivel mondial, reușind să domine powerliftingul de pe mapamond, la proba ”împins din culcat”.

Din delegația CS Unirea Alba Iulia a făcut parte și sportivul Daniel Ordean (categoria +120 de kilograme). Acesta a înregistrat evoluții foarte bune și rezultate deopotrivă.

”Îi felicit pe sportivi pentru performanțele deosebite! Le mulțumesc pentru sprijin Ministerului Sportului și CS Unirea Alba Iulia, Consiliului Județean Alba, Primăriei Alba Iulia, precum și sponsorilor!”, a transmis antrenorul Ovidiu Pănăzan, care a condus delegația României la cea mai importantă competiție de powerlifting din acest an.

De precizat că anul competițional nu s-a încheiat aici pentru CS Unirea Alba Iulia. O delegație condusă de către antrenorul Ovidiu Pănăzan se află în aceste zile în Polonia, la Varșovia, unde se desfășoară Campionatul European de Powerlifting Clasic, juniori și seniori.

Ultima competiție din acest an pentru secția de powerlifting a CS Unirea Alba Iulia – dar cu siguranță nu cea din urmă – va fi Campionatul Național pentru Persoane cu Nevoi Speciale, Masculin + Feminin, la Bacău, la început de decembrie. CS Unirea Alba Iulia va fi prezent cu 3 reprezentanți.

Sorin Giurca

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel