DNA: Deschis duminica!

Reținerea pentru 24 de ore de către DNA a baronului de Giurgiu, Niculae Bădălău, a fost amplu reflectată în presa de ieri, fiind încă un moment în care se vede că organismul anti-corupție pare să-și fi găsit ritmul, după o lungă perioadă în care părea că, în afară de ceva ”zarzavagii”, nu prea mai prindea pe nimeni. Asta, în timp ce România era și este încă privită ca având o reală problemă cu corupția generalizată, mai ales cu corupția la nivel înalt.

Pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, poate că nu ar fi rău să vă spun cine este acest baron pesedist, ca să înțelegeți de ce acțiunea DNA împotriva lui este una importantă.

Baronul de Giurgiu, Niculae Bădălău, are 61 de ani și, de doi ani, este vicepreședinte la Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi a României.  Până să fie votat de Parlament în vara anului 2020 pentru această funcție, Niculae Bădălău a avut trei mandate de parlamentar. Prima oară a candidat pe listele PSD în 2004, iar până în 2008 a fost deputat. În legislatura 2008-2012, Niculae Bădălău a fost ales senator pe listele PSD, iar în legislatura 2016-2020, Niculae Bădălău și-a reînnoit mandatul ca senator pe listele PSD. Între noiembrie 2018 și noiembrie 2019, el a a fost ministru al economiei în guvernul Dăncilă.

Acum, Direcția Națională Anticorupție l-a reținut, spunând că, în datele de 9 august şi 19 noiembrie, Bădălău i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract estimat la peste 7 milioane de lei unei societăţi administrate de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de către primăria respectivă. Drept ”răsplată”, Bădălău i-ar fi promis primarului în cauză un total de 7% din valoarea acestui contract, cumulată cu un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obţină pentru aceeaşi firmă de la primăria respectivă.

Nu este pentru prima dată când Niculae Bădălău este citat la DNA. De altfel, este de notorietate că întreaga familie a acestuia este implicată în contracte bănoase cu statul român. În 2013, Bădălău a fost cercetat pentru aceeași faptă, după ce „ar fi apărat interesele unei societăţi comerciale implicate în circuitul financiar fraudulos prin demersuri făcute atât la nivelul conducerii Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF), cât şi pe lângă persoane cu funcții în instituțiile de stat din județul Giurgiu (prefectură, conducerea Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA)”, transmitea DNA atunci, într-un comunicat. În aceeași perioadă, fostul senator PSD a făcut demersuri pentru angajarea fictivă a unei femei la una dintre societățile civile implicate. Deși aceasta nu a desfășurat nicio activitate în cadrul societății comerciale, ea a figurat mai mult timp ca angajată și a încasat sume de bani pentru o activitate neefectuată. Dosarul a fost însă clasat de procurori.

Am accentuat în paragraful de mai sus două date: 9 august și 19 noiembrie. Faptul că DNA acționează atât de rapid, după doar câteva zile de la momentul în care Bădălău pe care, evident, îl supravegheau a cerut șpagă, este încă o dovadă că DNA are liber la ”pescuit” de mari corupți.

Tot legat de cifre, am remarcat acel 7%. Da, șpaga promisă de Bădălău primarului respectiv era de 7%. Păi nu era 10% până acum? O fi criza de vină? Sau mercurialul mitei s-a schimbat din alte motive? Spuneți voi, dacă știți.

Însă cel mai important mesaj pe care îl transmite DNA este cel legat de faptul că poate acționa și duminica. Eu unul nu am mai auzit până acum ca procurorii anticorupție să se deranjeze duminica pentru a reține un inculpat. De ce atâta grabă? Poate decizia din 8 decembrie referitoare la aderarea țării noastre la spațiul Schengen are o oarecare importanță în acest sens. Să nu uităm că, recent, am fost subiectul unor inspecții europene, iar unii politicieni occidentali (vezi cazul Austriei) au spus cât se poate de răspicat că nu ne vor acolo, tocmai din cauza corupției generalizate care, evident, are un impact și în ceea ce privește migrația ilegală.

Eu unul sper ca acțiunea DNA să nu fie un fel de îngrășare a porcului înainte de Crăciun, iar cazul Bădălău să fie doar primul dintr-o lungă serie în care procurorii anticorupție să arate că au un ”vaccin” pentru putregaiul din rândul clasei politice românești

Și, legat de DNA, aș încheia cu o vorbă faină de aici din Ardeal: Să le ție Dumnezeu năravul!

Andrei Nistor