fbpx
2.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI HARGHITATânăra înjunghiată luna trecută în centrul municipiului Miercurea-Ciuc a decedat

Tânăra înjunghiată luna trecută în centrul municipiului Miercurea-Ciuc a decedat

Publicat în

spot_img
spot_img

Tânăra de 22 ani, care a fost înjunghiată la începutul lunii noiembrie în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, a decedat, în urmă cu câteva zile, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, iar fostul său concubin, acuzat de comiterea faptei, va fi judecat pentru omor, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, prim procurorul adjunct Dan Gîlcescu, a precizat luni, pentru sursa citată, că procurorul de caz a dispus efectuarea necropsiei şi, după ce va fi comunicat rezultatul, încadrarea faptei se va schimba, din tentativă de omor, în omor.

„Victima în cauză a decedat la spital, urmează ca în urma certificatului de necropsie să se procedeze la schimbarea de încadrare juridică şi aducerea la cunoştinţă a inculpatului a noii încadrări”, a precizat prin procurorul adjunct Dan Gîlcescu.

În data de 4 noiembrie, tânăra din localitatea Lunca de Jos a fost înjunghiată cu un cuţit în zona gâtului şi a corpului de un bărbat de 33 ani, din localitatea Cozmeni, iar la sosirea poliţiştilor acesta părăsise locul faptei.

Agresorul, care este fostul concubin al femeii, a fost prins în scurt timp şi a fost arestat pentru 30 zile, în prezent aflându-se în arest.

Fapta s-a petrecut în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, în faţa Palatului Administrativ. 

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel