Șeful grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, a oferit, sâmbătă, o explicație pentru votul Austriei în privința respingerii României pentru Schengen.
El a transmis, într-un mesaj pe Twitter, că îl susține pe cancelarul Austriei Karl Nehammer.
„Situația Austriei din cauza afluxului de migranți este inacceptabilă. Karl Nehammer are tot sprijinul nostru pentru ca acest lucru să se schimbe. Legile Schengen trebuie aplicate din nou corespunzător la frontierele externe ale UE”, a scris Weber pe Twitter.
Amintim că printr-o decizie contestată de aproape toata Europa, România nu a fost acceptată în spaţiul Schengen, după ce Austria s-a opus. Poziția Austriei a rămas nechimbată în ultimele zile, invocând fenomenul migrației ilegale.