Universitatea Cluj și UTA Arad se întâlnesc duminică, cu începere de la ora 14:30, pe „Cluj Arena”, în cel care poate fi considerat derby-ul Ardealului.
Meciul va conta pentru etapa cu numărul 20 din Superliga.
Este un duel al suferinţei din subsolul clasamentului, Universitatea fiind pe locul 14, poziție de baraj, cu un total de 18 puncte, iar UTA este poziționată pe locul 15, poziție direct retrogradabilă, cu un total de 17 puncte.
Pe teren propriu „șepcile roșii” au înregistrat 3 victorii, două rezultate de egalitate și o înfrângere.
În ultima etapă, Universitatea a pierdut cu scorul de 2-0, pe terenul celor de la Petrolul Ploiești.
Clujenii s-au calificat și în optimile de finală ale Cupei României, după remiza obținută miercuri, scor 0-0, pe teren propriu, în fața Rapidului.
UTA nu se simte prea bine în meciurile disputate departe de propria arenă, arădenii înregistrând în ultimele nouă etape, șapte înfrângeri și două egaluri.
Un singur succes au reuşit arădenii în deplasările din ediţia curentă, 2-1 cu FC Botoşani.
În etapa trecută, UTA a pierdut pe teren propriu, scor 1-4, în fața celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.
UTA s-a calificat mai departe în Cupa României, grație victoriei obţinută joi, scor 3-0, pe terenul celor de la CS Mioveni.
Duelul dintre Universitatea și UTA, este unul cu o tradiție de 76 de ani, primul meci a avut loc pe 8 decembrie 1946 şi s-a încheiat cu victoria categorică a arădenilor, scor 4-0, marcatori L. Bonyhadi dublă, I. Nicşa şi M. Toth.
Întâiul succes din contul studenţilor clujeni a venit un an mai târziu, pe 19 octombrie 1947, Universitatea – ITA 2-0, antrenori Nicolae Munteanu, respectiv Petre Steinbach.
În tradiția confruntărilor dintre „șepcile roșii” și „textiliști” se încadrează perfect și rivalitatea celor două galerii, ce au avut de-a lungul anilor și incidente.
Se așteaptă ca și acum, UTA să fie susținută la Cluj, de un grup important de suporteri.