fbpx
-2.3 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI BIHORA fost recepționat bazinul didactic de înot din oraşul Ştei

A fost recepționat bazinul didactic de înot din oraşul Ştei

Publicat în

spot_img
spot_img

Cel de al şaptelea bazin didactic de înot prevăzut în proiectul Consiliului Judeţean Bihor a fost recepţionat în oraşul Ştei, informează un comunicat de presă transmis vineri de instituţia administrativă judeţeană.

Potrivit sursei citate, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Călin Gal, a participat joi la recepţia lucrărilor, alături de directorul Agenţiei de Dezvoltare Durabilă Bihor, Vitalyos Barna, viceprimarul oraşului Ştei, Marius Dorel Cioară şi reprezentanţi ai firmei de construcţie.

„În pofida perioadei de pandemie şi a creşterii preţurilor, am reuşit să finalizăm toate aceste bazine în condiţii optime. Consiliul Judeţean Bihor a suplimentat din bugetul propriu sumele necesare pentru finalizarea proiectului, din cauza scumpirilor materialelor de construcţie. Mulţumesc colegilor de la Agenţia de Dezvoltare Durabilă Bihor, firmelor care au lucrat şi primarilor pentru sprijinul acordat! Aceste bazine sunt o investiţie pentru sănătatea elevilor din judeţul Bihor”, a afirmat vicepreşedintele CJ Bihor, Călin Gal.

Construcţia va fi predată în administrarea Primăriei Oraşului Ştei, care va realiza racordurile la utilităţi. Autoritatea publică locală va stabili programul şi condiţiile de funcţionare a bazinelor.

Complexul din Ştei are două bazine de înot didactice de dimensiuni 25 x 12,5 metri, respectiv 6 x 12,5 metri, cu grupuri sanitare, vestiare şi tribune. Valoarea investiţiei este de 7.398.252 lei, cu TVA inclus. Lucrările au fost executate de firma Costa Voc Impex SRL.

Odată cu finalizarea lucrărilor în Ştei, proiectul de construcţie a reţelei de bazine de înot didactice a ajuns la final, fiind construite şapte astfel de complexuri în tot judeţul la: Săcueni, Nucet, Salonta, Valea lui Mihai, Beiuş, Marghita şi Ştei.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 47.931.101 de lei.

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel