Acum 33 de ani, în 17 decembrie 1989, începea pe malul Begăi, la Timișoara, revolta care a fost cunoscută mai târziu drept Revoluția Română din 1989.

Este ziua în care armata, a fost obligată să tragă în propriul popor pe care trebuia să îl apere.

Revoluția de la Timișoara, a început cu o zi înainte, pe 16 decembrie în fața casei preotului Laszlo Tokes, unde s-au aprins lumânări în semn de protest față de decizia autorităților de a-l scoate din locuința sa și a-l muta într-o altă parohie.

La Timișoara se auzeau atunci primele lozinci anticomuniste: „Jos Ceauşescu!” și „Libertate!”.

Cetățenii s-au strâns în număr din ce în ce mai mare în Piaţa Operei, apoi în Piaţa Sf. Maria ținând în mână steaguri cu stema, simbol al comunismului, decupată.

Apoi protestatarii s-au adunat în fața sediului Partidului Comunist Român, situat în Piața Operei, cerând eliberarea celor arestați în ziua precedentă.

Au loc primele lupte între protestatari și forțele de represiune, care răspund cu gaze lacrimogene și tunuri de apă.

După ce sparg mai multe librării și distrug cărțile pe coperta cărora era tipărit portretul lui Nicolae Ceaușescu, protestatarii iau cu asalt clădirea Comitetului Județean de partid.

Timișoara era împărțită strategic în mai multe zone de către Armată și Ministerul de Interne. Astfel, Armata răspundea de 20 de puncte, între care mai multe întreprinderi, gara, podurile de peste Bega şi Piaţa Maria; iar Securitatea, Miliţia şi grănicerii, de 8 puncte între care Piaţa Operei, Piaţa Libertăţii, Spitalul Judeţean, Calea Aradului.

Pentru a restabili ordinea sunt trimiși la Timișoara Secretarul Comitetului PCR Ion Coman şi generalii Ştefan Guşe, Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu.

În teleconferința organizată de Nicolae Ceauşescu în 17 decembrie, el ordonă să se deschidă focul asupra populației aflate pe străzile din Timișoara.

În jurul orei 18:45, forțele armate din Timișoara primesc ordinul cu indicativul Radu cel Frumos, semnal pentru înarmarea militarilor cu muniție de război și trecerea la alarmă parțială de luptă.

Nicolae Ceauşescu decretează starea de necesitate în tot județul Timiș.
Ordinul trimis de Nicolae Ceaușescu, este pus în aplicare iar la Timișoara începe măcelul.

Se dezlănțuie iadul, iar în mai multe zone din Timișoara armata începe să tragă în manifestați: Piața Operei, Catedrală, Podul Decebal, Calea Lipovei, Calea Aradului, Piaţa Traian, Băile Neptun, Calea Buziașului.

În fața gloanțelor, demonstrații au răspuns cu cocktailuri Molotov care erau aruncate asupra tancurilor și TAB-urilor militare.

Cel mai elocvent moment al revoluției de la Timișoara, a fost lupta din Calea Girocului, acolo unde au avut loc confruntări între populație și armată. La intersecţia Căii Girocului cu strada Lidia, au fost oprite cinci tancuri ale U.M. 01115 Timişoara. Conducătorii tancurilor au fost molestaţi de timişoreni. Tancurile ar fi trebuit să ajungă în centrul oraşului pentru a-i împrăştia pe demonstranţi, și erau înarmate cu obuze de război.

Soldaţii care veniţi să recupereze cele cinci tancuri blocate de revoluţionari, au deschis focul în tot ce le-a ieșit în cale.

Numai aici, și-au pierdut viața 11 persoane, iar alte 22, după alte surse -26, au fost rănite.

Ziua cea mai sângeroasă a revoluției de la Timișoara, lăsa în urmă 65 de morţi şi 268 de răniţi.