Pompierii din cadrul ISU Alba, au lăsat pentru o zi furtunurile, accesoriile si tehnica de intervenţie, și au îmbrăcat uniforma pentru a fi Moș Crăciun pentru mai multe familii nevoiașe din Munții Apuseni.
Pompierii le-au adus pachete cu dulciuri, jucării, hăinuțe și alimente.
” De Crăciun, dăruiește un zâmbet!
În pragul Sărbătorilor de Crăciun, pompierii militari din cadrul ISU ALBA s-au gândit să devină mesagerii lui Moș Crăciun desfășurând o acțiune umanitară pentru familiile nevoiașe.
Aceștia au parcurs zeci de kilometri prin zone greu accesibile din zona Munților Apuseni, aducând cu ei o rază de lumină și speranță pentru mai multe familii.
Copilași, părinți sau chiar persoane mai în vârstă pentru care perioada de iarna este o încercare foarte grea, i-au primit cu brațele deschise pe pompieri care le-au dăruit dulciuri, jucării, hăinuțe și alimente.
Bucuria și sclipirea din ochii lor i-a sensibilizat până la culme pe toți colegii noștri care au luat parte la aceasta frumoasă acțiune, iar fericirea care am citit-o pe chipurile lor, ne dă puterea și dorința de a repeta astfel de acțiuni, de câte ori este posibil.
Mulțumim tuturor celor implicați pentru că s-au gândit la semenii lor și au putut în această perioadă a sărbătorilor”, au transmis reprezentanții ISU Alba pe pagina de socializare.