Două drone performante au intrat în dotarea Serviciului Public Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean (CJ) Harghita şi vor ajuta salvatorii montani în cazurile de rătăciri sau dispariţii, dar şi atunci când se înregistrează accidente în zone greu accesibile.
„Echipa noastră a primit recent în dotare două drone perfomante. Cu ajutorul acestor echipamente moderne de salvare ajungem repede la locul accidentelor şi putem evalua rapid situaţia cu care ne confruntăm. De asemenea, datorită camerei termice cu infraroşu, dronele ne ajută şi în căutarea persoanelor pierdute/dispărute”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a Salvamont Harghita.
Salvatorii montani din judeţ au folosit şi până acum drone, dar de dimensiuni mai mici şi care nu dispuneau de specificaţiile tehnice de care aveau nevoie, iar prin achiziţionare celor două drone noi „s-a ajuns la maturitate din acest punct de vedere”.
Una din cele două drone este de dimensiuni mai mari, de ultimă generaţie, dotată cu camera cu termoviziune, pentru pilotarea căreia este nevoie de piloţi certificaţi, motiv pentru care doi salvatori montani au urmat cursuri specifice şi fac zilnic zboruri de exerciţiu, astfel încât să poată interveni punctual şi eficient în situaţii reale.
„Am reuşit să calificăm, în prima fază, doi salvatori montani, care pot să meargă cu drona şi separat şi să avem mai multe posibilităţi, pentru că dacă avem probleme şi unul este ocupat, celălalt să poată să meargă la căutări. Ceea ce este foarte important este o cameră super performantă, care are şi viziune termică, ceea ce înseamnă că putem să le folosim şi în locuri unde până acum nu am avut acces”, a spus Fekete Ors.
El a dat exemplu căutărilor în râpe sau în zone înalte, unde salvatorilor le-ar lua mult timp să ajungă, dar acum, cu ajutorul dronelor, pot să evalueze rapid situaţia de la faţa locului şi pot chiar să vorbească cu persoana accidentată.
Fekete Ors a mai spus că Salvamont Harghita este parte şi a unui program naţional, intitulat Saruav – Salvamont Romania, derulat în cooperare cu Vodafone, în cadrul căruia imaginile capturate de drone sunt analizate cu ajutorul inteligenţei artificiale, iar echipele de intervenţie Salvamont ajung mai repede, astfel, la persoanele accidentate sau dispărute.