U-BT Cluj Napoca a câștigat Cupa României la baschet masculin

U-BT Cluj Napoca a câștigat miercuri seară, Cupa României la baschet masculin, după ce în finală clujenii au trecut de CSM Oradea, cu scorul de 78-65.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Partida s-a disputat în Sala Sporturilor din Constanţa. U -BT Cluj Napoca a câștigat pentru a șasea oară trofeul.

CSM Oradea a dominat primul sfert al întâlnirii, dar „studenții” au revenit pe final, întorcând rezultatul, încheind repriza în avantaj pe tabelă: 17-15.

Sfertul al doilea a fost unul mai echilibrat, cu baschetbaliştii de la U la conducere și cu orădenii alergând după egalare.

La pauza mare, „Șepcile roșii” conduceau cu o diferență de 9 puncte: 42-33.
În sfertul al treilea, clujenii și-au consolidat avantajul pe tabela de marcaj, încheind repriza cu un avans de 12 puncte: 61-49.

Ultimul sfert a fost unul echilibrat, orădenii apropiindu-se la trei puncte, 63-60, dar clujenii au mărit treptat ecartul, elevii lui Mihai Silvășan controlând partida până la final.

Cei mai buni marcatori de la U -BT, au fost Patrick Neal Richard, cu 15 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive, Leonardo Simoes Meindl, 14 p, 6 rec, 6 pd, Karel Guzman Abreu, 12 p, Stefan Bircevic, 11 puncte.

De la orădeni cei mai buni marcatori, au fost Mark Ogden cu 15 puncte și Kris Richard cu 13 puncte.

CSM Oradea a pierdut toate cele şapte finale jucate până acum (2014, 2016, 2018, 2019, 2020, 2021, 2023), dintre care patru contra clujenilor. În precedentele ocazii, clujenii s-au impus în 2016 cu 82-75, în 2018 cu 64-61, iar în 2020 cu 68-61.

Sorin Giurca