CFR Cluj și Lazio se întâlnesc joi seară, cu începere de la ora 19:45, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, în returul play-off-ului pentru optimile de finală ale Conference League.
În meciul tur, disputat pe Olimpico din Roma, italienii au câștigat la limită scor 1-0.
În campionat CFR Cluj ocupă locul 2, la două puncte în spatele liderului Farul Constanța.
Echipa antrenată de Dan Petrescu s-a calificat în play-off-ul pentru optimile de finală din Conference League după ce a terminat pe locul 2 o grupă câştigată de Sivasspor şi din care au mai făcut parte Slavia Praga şi Ballkani, cu trei victorii, un egal şi două înfrângeri.
În meciurile europene disputate pe teren propriu, echipa din Gruia are 4 victorii și 3 remize.
Dan Petrescu nu se va putea baza pe Yuri și Boateng.
Lazio a câștigat ultima partidă din campionat, cu scorul de 2-0, a fost prima victorie în ultimele patru meciuri din sezonul de Serie A.
Echipa pregătită de Maurizio Sarri a ajuns în această fază a competiţiei după ce a încheiat pe locul 3 o grupă din Europa League, după Feyenoord Rotterdam şi Midtjylland, dar înaintea lui Sturm Graz (toate echipele au avut acelaşi număr de puncte), cu două succese, două remize şi două înfrângeri.
Lazio vine la Cluj, cu probleme serioase de lot, mai mulți jucători fiind incerți pentru partida din Ardeal.
Este vorba despre Sergej Milinkovic-Savic și Mattia Zaccagni, Pedro, Ștefan Radu și Alessio Romagnoli, iar Patric este suspendat.
