Peste o mie de dansatori din toată ţara, cu vârste între 4 şi 35 de ani, vor participa, în perioada 3 – 5 martie, la Campionatul Naţional de Dans Sportiv al României, organizat la Arena Oradea de Federaţia Română de Dans Sportiv şi Clubul Sportiv „Exclusive” din municipiu.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, cel mai important concurs din cadrul sezonului competiţional 2023, şi anume Campionatul Naţional al României, pe secţiuni, va avea loc împreună cu cea de a doua ediţie a Cupei „Exclusive” Oradea.
Un juriu alcătuit din 50 de arbitri naţionali şi internaţionali vor desemna cele mai bune perechi din ţară care vor concura pentru titlul de Campioni Naţionali ai României la dansul standard şi latino.
„Este o onoare pentru noi să organizăm această competiţie, deoarece Oradea nu a mai găzduit un campionat naţional de 15 de ani”, au precizat antrenorii clubului, Veszi Oana şi Florin Culda.
Aceasta este una din cele mai importante competiţii de dans sportiv din România, deoarece se vor stabili perechile care vor reprezenta ţara în cadrul Campionatelor Mondiale de Dans Sportiv.
Printre aspiranţii la titlurile naţionale se numără şi dansatori din Oradea.
Paul Pascar şi Arianna Andreescu, Clasa S, vor concura în campionatul naţional la categoria Open Latino 16 – 18 ani, Sebastian Puşcaş şi Miruna Miheş, clasa D, 12 – 13 ani, vor participa în cadrul Cupei „Exclusive”, iar Răzvan Meşter şi Iulia Checiu, clasa C, 14 – 15 ani, vor participa tot la categoria Open Latino.
Competiţia va putea fi urmărită din sală, preţul unui bilet zilnic de acces fiind de 50 de lei, sau online pe site-ul Federaţiei Române de Dans Sportiv.
„Aşteptăm toţi iubitorii sportului la Arena Oradea pentru a ne bucura de frumuseţea dansului, a admira şi a încuraja cele mai bune perechi din ţară, care vor concura pentru titlul de campioni naţionali ai României la dansuri standard şi latino. Ne bucurăm că Oradea devine, pentru câteva zile, capitala dansului sportiv, un eveniment de mare efect asupra comunităţii orădene, prin implicarea sportivilor în viaţa locală, a instituţiilor educative partenere în eveniment, cu participarea directă a părinţilor, cadrelor didactice şi suporterilor la spectacole” – este mesajul transmis de Clubul Exclusive.
Ultimul Campionat National de Dans Sportiv al României desfăşurat la Oradea a avut loc în anul 2009, fiind organizat de Dans Club 80 împreună cu Clubul Stephany.
Sursa: Agerpres