fbpx
21.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI COVASNAAsociaţia ''Calea Neamului'' avertizează că se opune demolării crucilor ostaşilor români de...

Asociaţia ”Calea Neamului” avertizează că se opune demolării crucilor ostaşilor români de la Valea Uzului, deși sunt construite ilegal

Publicat în

spot_img
spot_img

Reprezentanţii Asociaţiei „Calea Neamului” şi ai Frăţiei Ortodoxe „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” au anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că se vor opune demolării crucilor ostaşilor români din Cimitirul de la Valea Uzului, în ciuda sentinţei definitive pronunţate de Curtea de Apel Bacău care arată că sunt construite ilegal și trebuie demolate imediat. Mai mult, pe acel amplasament nu este înmormântat niciun ostaș român, fapt confirmat de autorități.

Aceştia au menţionat, totodată, că vor continua să facă demersuri pentru revenirea cimitirului la starea iniţială, iar toţi ostaşii înmormântaţi aici, indiferent de naţionalitate, să fie cinstiţi aşa cum se cuvine.

„Adevărul este că stadiul iniţial al Cimitirului Internaţional Valea Uzului nu se află înainte de 2019, ci se află în anul 1926-1927, când Cultul Eroilor „Regina Maria”, după Primul Război Mondial, a adunat toate osemintele militarilor căzuţi în luptele de pe Valea Uzului, indiferent de naţionalitate, şi a constituit Cimitirul Internaţional al Eroilor. Practic, aşa a luat naştere Cimitirul Internaţional în 1927. Acesta este stadiul iniţial. Mai apoi, în 1985, Ministerul Apărării din România a ridicat un obelisc în memoria ostaşilor Armatei Române din Primul Război Mondial. În 1994, UDMR Harghita, respectiv câţiva cetăţeni de etnie maghiară din Sânmartin au descins în cimitir, au şters toate însemnele creştine ale celorlalţi eroi, în afară de cei maghiari, deci practic au maghiarizat cimitirul, dărâmând crucile eroilor români (…) Mai apoi s-au ridicat fără niciun fel de autorizaţii, fără niciun fel de avize, 600 de cruci ale ostaşilor armatei austro-ungare. Iar în anul 2019, Primăria oraşului Dărmăneşti nu a făcut altceva decât să restabilească caracterul iniţial al cimitirului, anume de cimitir internaţional, ridicând atât cele 52 de cruci în memoria ostaşilor Armatei Române, cât şi un monument în formă de cruce pentru toţi militarii care au căzut acolo, indiferent de naţionalitate”, a declarat preşedintele Asociaţiei „Calea Neamului”, Mihai Tîrnoveanu.

Potrivit acestuia, singurul aviz care îi lipseşte Primăriei Dărmăneşti pentru parcela pe care au fost amplasate crucile ostaşilor români este cel de la Oficiul Naţional „Cultul Eroilor” (ONCE), aflat în subordinea Ministerului Apărării Naţionale.

„Considerăm că acest aviz a fost blocat strict pe criteriu politic, deoarece Primăria Dărmăneşti, pentru cruci şi monument a obţinut finanţare de la Ministerul Culturii, a obţinut aviz pozitiv de la Ministerul Culturii. Deci, o parte a statului român a dat atât finanţare, cât şi un aviz. Şi atunci, în mod logic şi cealaltă parte a statului român, respectiv ONCE, ar fi trebuit să dea avizul. Acesta ar fi fost cursul firesc, cursul natural al lucrurilor, dar la intervenţia UDMR-ului s-a blocat pe linie politică, prin şantaj, acordarea avizului ONCE, UDMR şantajând că iese de la guvernare în 2019, când era guvernul Dăncilă, guvernul PSD-UDMR (…) Noi de acum încolo vom face în continuare demersuri la Ministerul Apărării Naţionale pentru acordarea acelui aviz”, a afirmat liderul Asociaţiei „Calea Neamului”.

Acesta a menţionat, totodată, că Primăria Dărmăneşti se va adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu sentinţa definitivă pronunţată în cazul Valea Uzului.

„Domnul primar Constantin Toma, primarul oraşului Dărmăneşti, ne-a adus la cunoştinţă că intenţionează să facă recurs la această sentinţă, să facă recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Deci, teoretic, şi sperăm că şi practic, procesul nu s-a încheiat, chiar dacă s-a dat acea sentinţă, mai există o cale excepţională de atac. Motivarea încă nu a venit, nu a intrat în posesia Primăriei Dămăneşti. Aşteptăm şi noi să vedem aceste documente oficiale”, a spus Mihai Tîrnoveanu.

Acesta a avertizat că atât membrii şi simpatizanţii asociaţiei pe care o conduce, cât şi ai Frăţiei Ortodoxe „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, conduse de Dan Grăjdeanu, şi ai altor ONG-uri din ţară vor fi prezenţi la Valea Uzului pentru a împiedica demolarea crucilor.

„Ne rugăm lui Dumnezeu să aflăm cumva ziua în care vor veni acolo cu utilajele să demoleze crucile. Dacă se va întâmpla acea zi, noi sperăm să nu se întâmple, dar dacă va fi şi dacă vom afla, noi, Asociaţia Calea Neamului, Frăţia Ortodoxă, celelalte asociaţii naţionaliste româneşti din ţară, precum şi oameni neafiliaţi, vom fi prezenţi la Cimitirul Internaţional Valea Uzului. Vom fi prezenţi acolo nu să ne batem cu ungurii, nu să ne batem cu jandarmii sau cu poliţia, ci să îngenunchem în faţa crucilor eroilor Armatei Române, ca buni creştin ce suntem (…) Vă asigur că dacă, Doamne fereşte, se vor demola crucile eroilor români de la Valea Uzului, cu siguranţă vom începe şi noi o campanie de informare a Vaticanului, a tuturor ambasadelor, a tuturor instituţiilor internaţionale, pentru a arăta o faţă a extremismului maghiar din România, care nu tolerează crucile eroilor români (…) Dacă se va ajunge la această situaţie tragică, (…) avem 6 milioane de români în diaspora şi fiţi siguri că îşi vor face treaba aceşti oameni din diaspora şi vor răspândi fotografiile alea, cu crucile smulse din cimitir, în toată lumea”, a mai afirmat Mihai Tîrnoveanu.

Adrian Meitner

Articole recente

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Cod galben de viituri pe râuri din 24 de judeţe, până luni

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din 24 de judeţe, valabilă în următoarele 22 de ore.

Mai multe articole de același fel

Proiect inedit | Transilvania interetnică – ciclu de prelegeri istorice pentru clase gimnaziale, organizat în orașele Covasna și Sfântu Gheorghe

Proiectul prin orginalitatea lui, dar totodată prin subiectul său, a dezbătut în rândul copiilor care învață în școli românești din Ținutul Secuiesc, tema susținerii și înțelegerii conceptului de identitate etnică, dar și cel al condiției multietnice a Transilvaniei.