Guvernul Ungariei a majorat de patru ori compensaţia acordată fermierilor, pentru a-i ajuta să compenseze pierderile suferite anul trecut, din cauza secetei extreme, a anunţat miercuri ministrul Agriculturii, Istvan Nagy, transmite MTI.
Suma de 50,6 miliarde de forinţi (129,1 milioane de euro) va ajunge până în 31 martie la aproximativ 22.000 de fermieri. Aproximativ 80% din suprafaţa agricolă a Ungariei, sau 1,45 milioane hectare, a fost afectată de secetă, iar 49,7 miliarde de forinţi vor fi cheltuiţi pentru compensarea pagubelor, a informat Nagy.
Acesta a explicat că au fost de ajutor şi subvenţiile pentru asigurări, introduse în ultimul deceniu, companiile de asigurări plătind încă 41 miliarde de forinţi în legătură cu vremea extremă de anul trecut, informează Agerpres.
Guvernul a înfiinţat un organism operativ care să gestioneze urgenţele provocate de secetă şi a luat măsuri pentru asigurarea stabilităţii financiare a sectorului, a declarat ministrul Agriculturii. Acesta a explicat că Executivul a acceptat propunerea organismului de amânare până la finalul anului a plăţii împrumuturilor fermierilor
Datorită acestor măsuri şi a situaţiei în general robust a economiei, agricultura Ungariei a trecut cu bine prin această situaţiei, a afirmat Nagy.