Un tată și copilul lui în vârstă de un an au fost găsiți spânzurați în casă. Descoperirea a fost făcută de polițiști, care au spart ușa pentru a intra în apartamentul în care a avut loc tragedia.
Duminică noapte, în jurul orei 1:00, o femeie în vârstă de 25 de ani din Alba Iulia a sunat la 112 exprimându-și îngrijorarea în legătură cu fiul său, în vârstă de un an.
Ea l-a lăsat pe cel mic la fostul său partener, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Alba Iulia.
Cei doi au avut un schimb de mesaje, însă nimic nu ridica suspiciuni că viața minorului ar fi în pericol.
El a refuzat însă să spună unde este. Ulterior nu a răspuns la telefon și nici la ușă. Bărbatul locuia în chirie într-un apartament situat într-un bloc de pe strada Livezii din Alba Iulia.
Proprietarul apartamentului, un bărbat din municipiul Turda, județul Cluj, nu și-a dat acordul pentru forțarea ușii apartamentului. El a venit la Alba Iulia pentru a deschide ușa casei și pentru a permite accesul polițiștilor .
Întrucât ușa de acces era blocată din interior poliția a intrat cu forța. În apartament au fost găsiți găsiți spânzurați tatăl și copilul.
La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare complexă, formată din polițiști criminaliști și de investigații criminale, care efectuează cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.