Restricții pentru traficul greu pe DN 13A, Odorheiu Secuiesc – Miercurea-Ciuc, din cauza ninsorilor abundente

Circulaţia maşinilor de mare tonaj este restricţionată, pe DN 13 A, Odorheiu Secuiesc – Miercurea-Ciuc, de la ora 08,00, din cauza ninsorilor abundente.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale (SDN) Miercurea-Ciuc, Cătălin Romanescu, a declarat că se restricţionează circulaţia maşinilor mai mari de 7,5 tone, din cauza faptului că ninge abundent şi maşinile de mare tonaj pot afecta traficul.

Decizia a fost luată împreună cu Poliţia Rutieră, a mai precizat sursa citată.

În Harghita se circulă îngreunat, în condiţii de iarnă, pe majoritatea drumurilor, în urma unui val puternic de ninsoare care a cuprins judeţul marţi dimineaţa.

SDN Miercurea-Ciuc a acţionat cu 20 de utilaje şi s-au răspândit 92 tone sare pe DN 11B, DN 12, DN 12A, DN 12C, DN 13A, DN 13B, DN 13C şi DN 15, a informat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov.

Judeţul Harghita se află sub incidenţa unui cod galben meteo, până miercuri fiind prognozate cantităţi însemnate de precipitaţii, ninsori, intensificări ale vântului şi vreme rece.

Restricţie de tonaj şi pe DN 15, Topliţa-Borsec

Traficul greu a fost restricţionat, marţi, pe DN 15, Topliţa- Borsec, începând cu ora 8:00, din cauza ninsorilor abundente.

Secţia de Drumuri Naţional Miercurea-Ciuc a informat că restricţia vizează vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone.

O decizie similară a fost luată în cazul DN 13 A, Miercurea-Ciuc-Odorheiu Secuiesc, tot din cauza ninsorilor abundente.

Restricţia de tonaj pe cele două drumuri a fost impusă până la ora 12.00, a precizat Biroul de presă al IJ Harghita.

Potrivit sursei citate, poliţiştii acţionează pe sectoarele de drum menţionate atât pentru fluidizarea traficului, cât şi pentru respectarea restricţiilor impuse.

În Harghita se circulă îngreunat, în condiţii de iarnă, pe majoritatea drumurilor, în urma unui val puternic de ninsoare care a cuprins judeţul, marţi dimineaţa.

Judeţul se află sub incidenţa unui cod galben, până miercuri fiind prognozate cantităţi însemnate de precipitaţii, ninsori, intensificări ale vântului şi vreme rece.

Ioana Pop