În fiecare an, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, are loc în localitatea Vinerea din județul Alba, un obicei vechi de peste 70 ani.
Este vorba despre Obiceiul „Păștenilor”, persoanele care au împlinit în acest an, vârsta de 60 de ani, se ocupă de pregătirea pâinii și a vinului, cunoscute ca „paști”, care vor fi oferite celor prezenți la Slujba de Înviere, care se va desfășura în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu începere de la ora 12.00.
Originea obiceiului își are rădăcinile chiar în această localitate, în anul 1948, la inițiativa părintelui paroh de la aceea vreme, Ioan Săbău.
În acest an, au fost prezenți un număr de 27 de „păşteni” din localitatea Vinerea, care se vor ocupa de pregătirea și apoi a împărțirea Sfintelor “Paşti” pentru întreaga comunitate, în Noaptea de Înviere.
La eveniment, au fost prezenți Adrian Teban- primarul orașului Cugir viceprimarul Călin Furdui, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Dumitru Fulea, alături de alte oficialități locale și județene.
Păștenii îmbrăcați în straie populare tradiționale, s – au adunat joi dimineață, la ora 08.30, în curtea Bisericii Ortodoxe, Sf. Nicolae” din localitate, unde apoi au participat la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, oficiată de un sobor format din preoții parohi, Andrei Dănilă și Mihai Gălățeanu.
În cadrul slujbei, a fost oficiat un părăstas, în memoria „păștenilor”, care ar fi împlinit anul acesta vârsta de 60 ani.
Tot astăzi, potrivit tradiției obiceiului, cei 27 de „pașteni”, au primit Sfânta Împărtășanie.
Istoricul obiceiului
La Vinerea, în Miercurea Mare preotul merge la casa gazdei pentru a o sfinți și pentru a se face sfeştanie în gospodăria proaspăt zugrăvită.
Urmează Joia Mare, zi de mare sărbătoare, când de dimineață „păștenii” se adună la biserica din localitate, iar în frunte cu preotul pleacă la casa pășteanului care a deținut rolul de gazdă. Acolo la casa acestuia se va face o slujbă religioasă, se vor împărți lumânăriile frumos împodobite cu verdeață, iar după slujbă, pâinea se va de pune în desagi iar vinul într-un butoi nou de lemn pentru a fi dus la biserică.
Este momentul în care paștile sunt duse la lăcașul de cult de către alaiul format din prapori, preoți, oficialități și „păștenii” îmbracați în costume populare.
În fața alaiului merg bărbații cu desagii cu pâine, iar în spate femeile cu ciuberele împodobite cu verdeață, urmați de ceilalți participanți, fie săteni, fie invitați ai lor.
La biserică se continuă slujba de sfințire a vinului și a pâinei care vor deveni Sfintele Paști, la finalul căreia fiecare persoană servește un pahar de vin şi o felie de cozonac, așa precum „feliile de viață”, le-au adus urcușuri sau coborâșuri. În decursul aceleași slujbe ei participă și la un parastas în memoria colegilor de generație care au murit înainte de a împlini 60 de ani.
Obiceiul „Păștenilor” mai este întâlnit și într-un alt sat de pe cuprinsul județului Alba, în satul Loman, la 5 km de Săsciori.
Aici obiceiul este total diferit de cel de la Cugir sau Vinerea. În satul Loman, din Comitetul de Organizare a „Păștenilor” fac parte 100 de persoane, indiferent de vârsta purtată, care vor participa la pregătirea Sfintelor Paști cu produse și cei mai înstăriți cu bani.
În a doua zi de Paști, „păștenii” împreună cu preotul, slujitorii bisericii și locuitori din sat se strâng la o masă festivă.










