fbpx
9.7 C
Cluj-Napoca
AcasăECONOMIEMarcel Boloș: Am lansat platforma prin care vor fi depuse toate proiectele...

Marcel Boloș: Am lansat platforma prin care vor fi depuse toate proiectele pentru accesarea celor 46 miliarde euro din Politica de Coeziune 2021-2027

Publicat în

spot_img
spot_img

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță lansarea primelor module ale sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+, sistemul unic de management al informației privind fondurile externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027 prin care se vor atrage cele 46 miliarde euro din Politica de Coeziune 2021-2027. Acesta este disponibil la https://mysmis2021.gov.ro.

Platforma este dezvoltată de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, în conformitate cu reglementările Comisiei Europene și cerințele de transparentizare și acces facil al beneficiarilor la fondurile externe nerambursabile, stabilite în cadrul Sistemului de management și control.Sfarsitul primului paragraf

„România este acum într-un moment foarte important, având un buget de investiţii care este aproape dublu faţă de ceea ce înseamnă perioada de programare precedentă, dar şi faţă de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În acest sens, finalizarea sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+ care stă la baza gestionării fiecărui cent din banii europeni de care dispunem era vitală pentru viitorul investițiilor strategice naționale. Am promis că pe 16 mai lansăm platforma. Ei bine, astăzi găsiți pe site-ul ministerului noul sistem informatic, construit în conformitate cu regulile de transparentizare și acces facil la fonduri. Îmbunătățirea funcționalităților platformei față de cea veche, prin automatizarea anumitor acțiuni în diversele etape din ciclul de viață al programului/proiectelor, va însemna pentru cei care accesează bani europeni eficientizarea și accelerarea procesului de implementare a proiectelor. Mulțumesc pe această cale tuturor partenerilor implicați, în special Serviciului de Telecomunicații Speciale, fără de care viitorul banilor europeni ar fi fost în pericol”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Procesul de dezvoltare s-a axat inclusiv pe respectarea legislației în vigoare și răspunderea la nevoile de îmbunătățire și optimizare a utilizatorilor sistemului informatic MySMIS2014/SMIS2014+ . În acest sens, arhitectura sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+ reflectă toate etapele ciclului de viață al unui proiect.

Cum se utilizează platforma MySMIS2021/SMIS2021+

Aplicația MySMIS2021 acoperă toate etapele ciclului de viață al unui proiect – definirea apelului, elaborarea și depunerea proiectului (cererii de finanțare), evaluarea, contractarea, achizițiile, implementarea și monitorizarea, prin module dedicate. Între modulele aplicației există o interdependență, astfel încât informațiile pot fi, pe de o parte, asociate codului unic al proiectului, și pe de altă parte, agregate la diferite niveluri ale programului operațional.

La acest moment, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează platforma pentru etapa de preînscriere, pentru ca beneficiarii să aibă posibilitatea să creeze contul unic și să introducă documentele preliminare necesare procesului de accesare a fondurilor europene. De asemenea, beneficiarii au acces la un sistem de Helpdesk, pentru a putea răspunde în cel mai scurt timp celor interesați de finanțările europene.

Un manual de utilizare a platformei este disponibil AICI.

Ulterior, în cursul lunii iunie se va lansa modulul „Cereri de finanțare”, care asigură introducerea de către beneficiari a informațiilor necesare pentru completarea cererii. Modulul este utilizat pentru introducerea de informații structurate și atașarea de documente justificative în secțiuni definite în vederea elaborării și transmiterii cererii de finanțare.

Pentru atingerea obiectivelor, în cadrul aplicațiilor MySMIS2021 (interfețele Back Office și Front Office), s-a introdus declarația unică în vederea simplificării procesului de evaluare, prin asumarea solicitantului că a respectat toate cerinţele pentru depunerea cererii de finanţare şi îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului, urmând ca solicitantul să prezinte toate documentele justificative în situaţia în care proiectul este admis la contractare pentru a face dovada îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate.

Ce aduce nou sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+

Sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+ asigură o utilizare facilă, transparentă, nediscriminatorie și simplificată la fondurile europene, având ca obiective principale:

–  reducerea birocrației pentru beneficiari;

– reducerea duratei proceselor de evaluare, selecţie şi contractare, pentru respectarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de reglementările legale aplicabile în domeniu;

– eficientizarea procesului de implementare şi monitorizare a proiectelor  de către autoritățile responsabile.

În vederea creșterii calității serviciilor publice, sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+ facilitează schimbul de date cu sisteme informatice ale altor autorități, în baza principiului interoperabilității.

S-a pus accent pe corelarea informațiilor și preluarea automată a acestora în diverse secțiuni ale aplicației, pentru a reduce timpul necesar completării informațiilor de către utilizatori, precum și simplificarea procesului, prin comasarea sau eliminarea mai multor interfețe care existau în vechiul sistem informatic MySMIS2014.

De asemenea, la nivelul MySMIS2021 s-a optimizat modalitatea de construire și modificare a bugetului proiectului, iar informațiile introduse se corelează automat cu alte secțiuni, în funcție de tipul bugetului, după caz.

Reamintim că pentru dezvoltarea și funcționarea sistemului unic de management al informației privind fondurile externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027, cadrul instituțional a fost adoptat de Guvern prin OUG nr. 172/2022. Actul normativ prevede că Serviciul de Telecomunicații Speciale va asigura dezvoltarea aplicațiilor, administrarea tehnică a acestora și a sistemului informatic MySMIS2021/ SMIS2021+, în timp ce MIPE va asigura administrarea operațională.

46 de miliarde de euro pentru investiții strategice

În 2022, România a primit aprobarea Acordului de Parteneriat și a tuturor celor 16 programe aferente Politicii de Coeziune 2021-2027, care aduc României 46 de miliarde de euro pentru investiții strategice în spitale mai sigure, rețele strategice de transport, modernizarea infrastructurii de apă și canalizare și sprijin pentru mediul de afaceri.

Toate investițiile cuprinse în Politica de Coeziune sunt stabilite pe baza analizei decalajelor și a rezultatului procesului de cartografiere a infrastructurii, serviciilor și nevoilor, inclusiv la nivel microregional, și cuprind domenii precum ocuparea forței de muncă, infrastructură, educație, locuințe, sănătate, servicii sociale și pentru îngrijire de lungă durată.

MIPE a lansat un calendar consolidat al apelurilor de proiecte în 2023, pentru programele cu finanțare din fonduri europene, care să permită o corelare a diferitelor surse, atât din Politica de Coeziune 2021-2027, cât și din PNRR. Acesta este disponibil AICI.

Ioana Pop

Articole recente

Cel mai vechi muzeu din România poate fi vizitat gratuit, duminică, cu ocazia împlinirii a 207 ani de la deschidere

Muzeul Naţional Brukenthal aniversează 207 ani de la deschiderea publică

Parlamentul României va găzdui o expoziţie cu fotografii din Ţinutul Secuiesc şi regiunea în care trăiesc ceangăii

Expoziţia intitulată "Paradisul evitat", cu imagini din Ţinutul Secuiesc şi regiunea în care trăiesc ceangăi, a artistului fotograf Gyula Ádám, originar din Miercurea Ciuc, urmează să fie vernisată, în data de 5 martie, la Bucureşti, în Parlamentul României.

ADR Vest a lansat un nou apel de proiecte | Peste 40 de milioane de euro pentru firmele din Regiunea Vest

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat un nou apel de proiecte în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, destinat microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii din regiune, care au la dispoziție 41,25 milioane euro pentru investiții.

Papa Francisc a numit Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova

Papa Francisc l-a numit pe Excelenţa Sa, Mons. Giampiero Gloder, Arhiepiscop titular de Telde, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova.

Mai multe articole de același fel

ADR Vest a lansat un nou apel de proiecte | Peste 40 de milioane de euro pentru firmele din Regiunea Vest

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat un nou apel de proiecte în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, destinat microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii din regiune, care au la dispoziție 41,25 milioane euro pentru investiții.