fbpx
15.7 C
Cluj-Napoca
AcasăSOCIALVitezoman băut, oprit de poliţişti. Cu cât circula prin Borşa

Vitezoman băut, oprit de poliţişti. Cu cât circula prin Borşa

Publicat în

spot_img
spot_img

În noaptea de 18 spre 19 mai a.c., polițiștii din Borșa au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere în vigoare.
Astfel, polițiștii au oprit pentru control autovehicule, fiind aplicate șase sancțiuni contravenționale în valoare de 2.310 lei. De asemenea, au reținut un permis de conducere pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În cadrul acțiunii, în jurul orei 01.00, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care rula cu o viteză de 124 km/h (+74 km/h), care avea direcția de deplasare înspre Moisei. Conducătorul auto nu a respectat semnalele polițiștilor, ci și-a continuat deplasarea până pe strada Torentului din Borșa.

La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani din Borșa, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul din Borșa în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a concentrației de alcool din sânge.
Polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Articole recente

Tururi ghidate gratuite pentru turiștii care vizitează Oradea

Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune oferă pentru al doilea an consecutiv, în fiecare weekend, începând cu 1 iunie 2023, tururi ghidate gratuite

Sindicatele din Educație resping propunerea Guvernului de majorări ale veniturilor personalului didactic

Guvernul a pregătit o ordonanţă de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic. Sindicatele respins oferta

Duminică, ora 18:00 U- BT Cluj Napoca -CSM CSU Oradea. Se joacă cu titlul pe masă. Clujenii pot deveni campioni pentru al treilea an...

U-Banca Transilvania şi CSM CSU Oradea se întâlnesc duminică, 28 mai, cu începere de la ora 18:00 în BT Arena, în meciul cu numărul VI din finala Ligii Naţionale.

Duminică, ora 14:00 Gloria Buzău – UTA. Manșa tur a barajului de retrogradare/promovare în Liga 1

Gloria Buzău și UTA Arad se întâlnesc duminică, 28 mai, cu începere de la ora 14.00, în manșa tur a barajului de retrogradare/promovare în Liga 1.

Mai multe articole de același fel