Am șansa ca, de ceva vreme, să-i fiu alături și să observ îndeaproape o organizație care, nu doar că reprezintă industria viitorului – și aici vorbesc, desigur, despre IT – dar care se străduiește să creeze ceva cu adevărat extraordinar și anume un cadru în care lucrurile să se desfășoare după o planificare bine gândită și argumentată și nu la întâmplare, așa cum prea bine știm că se întâmplă adesea în țara noastră. Este vorba despre Cluj IT Cluster, cea mai titrată și reprezentativă asociație de profil din România, cei care tocmai au organizat cea de-a unspezecea ediție a Cluj Innovation Days, evenimentul anual fanion.
Cunoscut de toată industria după acronimul CID, evenimentul a fost, de-a lungul anilor, scena pe care s-au prezentat în fața țării concepte inovatoare, așa cum a fost cazul conceptului Cluj Innovation City – lansat cu mult înainte ca administrația locală să gândească măcar ceva asemănător. CID a fost și locul unde s-au prezentat rezultatele muncii specialiștilor din companiile românești, dar a fost și Agora unde mințile cele mai luminate din domeniu au gândit și făcut publice strategii de dezvoltare pentru o industrie în care ceea ce astăzi este nou și inedit, devine mâine depășit, fiind înlocuit rapid cu un concept sau produs nou, mai bun, mai eficient, mai ieftin.
A fost lansată cea mai importantă inițiativă regională privind digitalizarea
CID 2023 a însemnat un șir de trei zile extraordinare, marcate de lansarea oficială a Centrului de Inovare Digitală pentru Societate – eDIH4Society, una dintre cele mai importante, dacă nu cumva cea mai importantă inițiativă regională privind digitalizarea, asta dacă ținem cont că va livra servicii valorând aproape 4 milioane de euro, în următorii 3 ani, contribuind la accelerarea transformării digitale a instituțiilor publice din administrație și sănătate, precum și a companiilor de producție din Regiunea Nord-Vest. Aceste Centrele regionale de inovare digitală au un rol esențial în implementarea programului Europa Digitală al Comisiei Europene, fiind finanțate corespunzător.
”eDIH4Society reprezintă o investiție strategică în viitorul digital al regiunii noastre. Prin colaborare și partajare de cunoștințe, acest centru va juca un rol crucial în sprijinirea organizațiilor din administrație, sănătate și producție să se adapteze și să se dezvolte într-un mediu digital din ce în ce mai complex. Acest centru nu este doar despre tehnologie, ci și despre oameni, competențe și comunitate. Este despre a crea un ecosistem în care inovația digitală poate înflori, unde fiecare actor își poate aduce contribuția și unde rezultatele pot fi împărtășite pentru a beneficia întreaga societate. Prin eDIH4Society, ne angajăm să creăm un viitor mai bun prin tehnologie, nu doar pentru Regiunea Nord-Vest, ci pentru întreaga Românie.”, ne-a spus profesorul Stelian Brad, coordonator al eDIH4Society și Președinte al Cluj IT Cluster.
Mai exact, eDIH4Society – propus de către un consorțiu condus de Cluj IT Cluster și format din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud și Universitatea din Oradea – va furniza servicii specializate legate de utilizarea soluțiilor de securitate cibernetică, robotică și automatizări de procese, va asigura transferul de expertiză și know-how și, de asemenea, va furniza cursuri de dezvoltare de competențe digitale avansate și consultanță pentru atragerea de finanțări pentru digitalizare.
Un pariu pe termen lung, pentru o Românie în care lucrurile nu se mai petrec la întâmplare
Este un pariu pe termen lung, așa cum spune și directorul executiv al Cluj IT Cluster, Andrei Kelemen. De altfel, el a remarcat că ediția din acest an a Cluj Innovation Days a arătat, încă odată, dimensiunea națională și chiar internațională a activității Asociației.
”Viziunea noastră este despre o țară în care lucrurile nu se mai petrec la întâmplare, în care dezvoltarea pe principii sustenabile este susținută prin colaborare și proiecte majore ce adresează nevoile reale ale societății românești, în aliniere cu direcțiile actuale și viitoare europene. Conceptul unei națiuni care construiește un viitor optimist, prin tehnologie, poate fi pus în practică, iar Cluj IT are deja o serie de soluții concrete pe care le-am prezentat în cadrul evenimentului. Centrul de Inovare Digitală pentru Societate este un astfel de exemplu! Este un pariu pe termen lung pe care Cluj IT și partenerii săi din mediul academic și cel de afaceri îl propun Regiunii Nord-Vest: digitalizarea, ca fundament al noilor strategii de dezvoltare organizațională și de business, va genera beneficii pentru cei care se angajează pe acest drum.” ne-a spus Andrei Kelemen.
Universitatea Tehnică din Cluj Napoca participă în cadrul acestui proiect cu 14 laboratoare, susține Prorectorul Daniela Popescu: ”Sunt laboratoare pentru domenii precum Inteligență Artificială, Robotică, Digitizare și Digitalizare, de asemenea pe partea de Cybersecurity și Distributed Services. Oferim servicii de consultanță, de proiectare, dar și de utilizare împreună a echipamentelor pe care Universitatea Tehnică le are și, de ce nu, ne punem speranța demarării de noi proiecte care să dezvolte această zonă”.
Mult optimism am văzut și la Universitatea din Oradea, reprezentată de Prorectorul Anca Dodescu. ”Universitatea noastră participă cu trei laboratoare la acest proiect. Un laborator de inovare, unul de productică și un laborator așa-numit intel build, toate fiind parte a Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică.” Anca Dodescu ne-a mărturisit că Universitatea din Oradea și-a propus să sprijine 120 de IMM-uri și 30 de instituții în procesul de transformare digitală.
Vasile Bar, președintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița Năsăud este convins că procesul de digitalizare va aduce cu sine o scurtare a timpului pe care întreprinderile îl pierd în relația cu autoritățile. ”Este nevoie de reducerea birocrației și asta se poate realiza prin digitalizare. Vreau să cred că odată cu implementarea proiectului ne vom aduce contribuția în acest sens, motiv pentru care ne implicăm cu toate forțele pentru a-l promova în rândul membrilor noștri și în comunitate”, a spus Vasile Bar.
Reprezentanții statului aplaudă, dar finanțarea întârzie
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, este nu doar un susținător aprig al inițiativelor din sectorul clujean de IT, dar este și unul dintre cei care înțeleg bine care sunt obstacolele puse în calea acestui sector atât de dinamic.
La fel ca în fiecare an, Emil Boc a venit la Cluj Innovation Days, iar discursul său a fost, în primul rând, unul de recunoaștere, fără însă a evita ”zonele fierbinți”.
”În numele orașului vreau să vă mulțumesc din multiple perspective. Sectorul de inovare este principalul motor de inovare al orașului. Am reușit, prin economia cunoașterii, împreună, să dăm viitorul Clujului. Sunteți motorul modernizării Clujului!”, a spus Emil Boc. El a continuat, însă, atrăgând atenția asupra nivelului foarte scăzut de competențe digitale în România. De asemenea, edilul a punctat lipsa de comunicare pe toate palierele – local, regional, național și chiar european – între diferiții actori care ar trebui, de fapt, să conlucreze.
”Încă suntem prinși în dimensiuni izolate, fiecare în turnul său de fildeș, iar din perspectiva aceasta se pierde un potențial uriaș.”, a subliniat Emil Boc, susținând însă că ceea ce face acum ecosistemul clujean de IT este să pună din nou pe hartă Clujul, tansformându-l într-un ”campion al competențelor digitale, ceea ce va face o diferență în viața de zi cu zi a orașului.”
Dincolo de discursul primarului, realitatea este că acest hub de inovare așteaptă încă partea de cofinanțare pe care trebuie să o asigure statul român. Din acest motiv, activitățile propriu-zise vor începe să se deruleze, cel mai probabil, în cea de-a doua parte a anului. Merită spus aici că în aceeași situație de află și celelalte șase astfel de Centre din România, pentru care UE a asigurat deja finanțare.
În spatele zâmbetelor de pe ”scena inovării” este multă determinare și o muncă titanică
Pentru un participant obișnuit la un eveniment precum Cluj Innovation Days este firesc ca totul să se întâmple la un nivel calitativ foarte ridicat. Ținuta acestei conferințe a fost mereu una ridicată, atât prin calitatea invitaților, prin agenda propusă, dar și prin modul ireproșabil în care organizatorii au reușit să coordoneze de fiecare dată evenimentul.
În spatele tuturor acestor constatări se află, însă, o echipă foarte determinată. Efortul pe care îl presupune organizarea CID este enorm. Totul începe cu luni bune înainte, după o agendă clară și cu un program draconic, pe care componenții echipei îl respectă cu sfințenie. Munca lor, nopțile nedormite, sutele de ore petrecute pentru a discuta cu fiecare invitat și fiecare moderator de panel, miile de emailuri și zecile de ore în care se asigură că materialele de care e nevoie sunt așa cum trebuie, nu se văd niciodată de către participantul la eveniment.
Ceea ce vă pot spune, totuși, este că fără seriozitatea unor oameni ca ei, nu ar fi posibilă existența niciunui eveniment de acest gen. Cei peste 100 de membri ai Cluj IT Cluster își pun toată nădejdea în echipa executivă coordonată de Andrei Kelemen, pentru ca Cluj Innovation Days să fie un succes în fiecare an. Îi numesc pe Mihaela, pe Paula, Andreea, Diana, Hermina, Gabriela și pe tânărul Alex, care merită toate aprecierile. Dar, îi amintesc, mai ales pentru că eu cred ei ar putea fi un model și pentru onor politicienii care nu scapă nicio ocazie să ne demonstreze amatorism aproape în tot ceea ce fac. Cluj IT nu este numai despre industria pe care o reprezintă, ci este și despre valori și un model pe care statul ar putea să îl observe și, de ce nu, să îl preia.
Pierduți în ”rotativa” nepăsării
Deocamdată, oficialii guvernamentali sunt mai degrabă interesați să își asigure pozițiile în structurile statului, după celebra ”rotativă”. În acest sens, la Cluj Innovation Days nu a participat niciun ministru din Guvern, deși în această perioadă mulți, în frunte chiar cu premierul, au fost în oraș.
Dezinteresul politicului față de sectorul care asigură o bună parte din creșterea economică a țării spune multe în privința modului în care noi, cetățenii, trebuie să ne setăm așteptările pentru viitor. Cei de la Cluj IT Cluster, nu par însă a fi prea impresionați de modul cum acționează politicul, iar asta se vede din felul în care își construiesc strategiile și programele. Poate și pentru a acoperi niște goluri evidente, care se văd la nivelul statului și instituțiilor sale, nou lansatul centru de inovare digitală are în focus și transformarea digitală a instituțiilor publice, adică exact acelea lăsate adesea de izbeliște chiar de Statul căruia ar trebuie să-i pese de ele. Și asta pentru că ele sunt interfața directă cu cetățeanul plătitor de taxe și impozite.
Deocamdată, însă, ceea ce simțim noi, ca cetățeni, este sentimentul acela de pierduți într-o perpetuă rotativă a nepăsării. Un fel de cerc al răului din care, orice am face, nu pare că putem ieși. Tocmai de aceea, organizații precum Cluj IT Cluster și oamenii care sunt împreună acolo reprezintă modele despre cum ar trebui făcute lucrurile pentru un BINE comun. Or, eu asta mi-aș dori să se audă pe culoarele puterii politice.
Închei cu un îndemn direct pentru guvernanți: Fiți precum cei de la Cluj IT! Luați un exemplu și cereți-le sfatul! S-ar putea ca asta să ajute pe toată lumea.