Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR – Visit Oradea) oferă pentru al doilea an consecutiv, în fiecare weekend, începând cu 1 iunie 2023, tururi ghidate gratuite tuturor turiştilor şi orădenilor interesaţi de descoperirea oraşului.
Potrivit unui comunicat de presă al APTOR, proiectul, iniţiat în 2022 şi desfăşurat în perioada 5 august – 30 septembrie 2022, a avut un real succes, adunând numeroşi participanţi, turişti şi localnici dornici să descopere istoria şi arhitectura oraşului multicultural, alături de un ghid turistic acreditat.
Tururile ghidate se realizează în limba română – la cerere pot fi organizate şi în limba engleză sau maghiară – şi durează aproape trei ore, având ca punct de plecare Piaţa Unirii, un loc emblematic a oraşului.
În cadrul acestor tururi vor putea participa şi tineri pasionaţi de turism, pentru o mai bună înţelegere a acestei profesii şi pentru a descoperi lucruri mai puţin cunoscute din arhitectura şi istoria clădirilor care vor fi prezentate.
Ghidajul va fi realizat, în baza unui contract de prestări servicii, de către ghizi de turism acreditaţi, experimentaţi în tururi outdoor şi indoor.
Tururile ghidate gratuite, în perioada 1 iunie 2023 – 17 septembrie 2023, sunt programate în zilele de vineri de la ora 18,00, iar sâmbăta şi duminica de la ora 10,30, toate având punct de întâlnire şi plecare Piaţa Unirii .
Participanţii se vor bucura de descoperirea exterioarelor Pieţei Unirii, străzii Vasile Alecsandri, Piaţa Ferdinand cu Teatrul de Stat, Casa Poynar, Casele Adorjan, Hotel Pannonia, Casa Darvas-La Roche (exterior), Parcul Traian cu Palatul de Justiţiei, Clădirea Baroului, Clădirea BNR, palatele iconice de pe strada Republicii – Apollo, Moskovits Miksa, Stern şi Bazilica Romano-Catolică (opţional).
„Proiectul doreşte să ofere o experienţă inedită atât vizitatorilor din toate colţurile ţării, cât şi orădenilor care nu şi-au explorat aşa cum se cuvine oraşul şi importantele monumente istorice pentru arhitectura oraşului. Această iniţiativă Visit Oradea este menită să aducă plus valoare experienţei vizitatorilor din această perioadă, fiind un program pilot care poate fi reluat şi în viitor în funcţie de numărul de participanţi”, se arată în comunicatul APTOR.
Tururile ghidate gratuite vin şi în întâmpinarea turiştilor ca un beneficiu în plus, faţă de campania de gratuităţi „Oradea cu drag”, unde fiecare turist care înnoptează vreme de minim două nopţi în Oradea se poate bucura de gratuitate la muzee, transport public gratuit 24 de ore şi discounturi la cafenele şi restaurante care au dorit să participe la această campanie.