Secretar de stat ungar: Brașov și Budapesta vor fi, în curând, conectate prin zboruri zilnice

Levente Magyar, secretar ungar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, a declarat ieri, la ceremonia de inaugurare a hotelului Hampton by Hilton de la Târgu Mureș că Guvernul ungar depune eforturi pentru ca marile orașe din Ţinut Secuiesc şi Transilvania să fie cât mai uşor accesibile din Ungaria.

Demnitarul a precizată că, în prezent, există un zbor de linie zilnic între Budapesta şi Cluj-Napoca, iar legătura Budapesta-Târgu Mureş nu este încă zilnică, dar se doreşte ca aceasta să devină zilnică.

În cadrul ceremoniei de la Târgu Mureş, secretarul de stat a anunţat că a fost luată decizia de lansare a unui zbor direct de la Budapesta către Braşov, care va oferi astfel acces zilnic de la Budapesta către un alt punct al Ţinutului Secuiesc şi al Transilvaniei.

“Ne străduim să atragem turişti şi oameni de afaceri în acest sistem economic dinamic din Transilvania, România, la dezvoltarea căruia am putut contribui şi noi”, a explicat politicianul de la Budapesta.

Politicianul nu a dat amănunte refertoare la compania aeriană care va opera aceste zboruri și nici când anume vor fi ele lansate oficial. Totuși, se pare că ar fi vorba despre Aeroexpress, o companie ungară fondată anul trecut, care şi-a lansat primele zboruri în toamna anului 2022, iar de atunci operează patru zboruri pe săptămână între Budapesta şi Cluj-Napoca. De asemenea, ei operează și zborurile de la Budapesta la Târgu Mureș.

Adrian Meitner