Zeci de angajaţi din Ministerul Finanţelor Publice au întrerupt spontan lucrul, joi, şi au ieşit pe holurile instituţiei, pentru a protesta faţă de unele prevederi ale proiectului de Ordonanţă privind măsuri fiscal-bugetare, dar şi faţă de unele probleme mai vechi privind salarizarea angajaţilor din acest sistem.
Preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX, Vasile Marica, afirmă că protestul este ”negestionabil de către sindicate la ora actuală”. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat, întrebat cum priveşte protestul de joi al angajaţilor Ministerului Finanţelor, că va încerca să îl privească la televizor, pentru că nu are cunoştinţă despre această acţiune.
Sindicaliştii anunţă că protestul s-a extins la unităţi fiscale din ţară, iar în 22 august este programată o grevă de avertisment.



Conform unui comunicat al BNS (Blocul Naţional Sindical), sindicaliștii au transmis Guvernului o adresă prin care membrii Federației Sindicatelor din Administrația Fiscala Solidaritatea protestează împotriva preconizatelor proiecte de acte normative elaborate de catre Guvern, care prin adoptare vor conduce la dispariția mai multor locuri de munca, iar veniturile angajatilor din MF, ANAF si unitatile subordonate acesteia urmeaza sa fie reduse in mod semnificativ prin eliminarea sau diminuarea unor sporuri.