În luna septembrie, în județul Timiș este organizată o serie de evenimente menite să readucă în atenția creștinilor viața și minunile săvârșite de Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș și să îi așeze pe aceștia pe un urcuș duhovnicesc spre Împărăția lui Dumnezeu.
Pe 1 septembrie a început noul an bisericesc, și încă din prima lună, sărbătorile creștine îi cheamă pe ortodocși la prăznuire și la împărtășirea cu darurile ce izvorăsc din Viața dumnezeiască.
Nașterea Maicii Domnului, Înălțarea Sfintei Cruci, Zămislirea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, sunt doar câteva dintre praznicele ce împodobesc calendarul ortodox; însă pentru creștinii bănățeni mai este o sărbătoare cu o însemnătate aparte: Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Paroș, fost mitropolit al Banatului.
Acesta este cinstit în data de 15 septembrie, iar în anul 2023, la fel ca și până acum, este organizată o serie de evenimente pentru a readuce în atenția creștinilor viața și minunile săvârșite de unul dintre apărătorii dreptei credințe.
Printre manifestări se numără și pelerinajul ”Calea Sfântului Iosif” care va avea loc sâmbătă, 9 septembrie. Programul va începe la mănăstirea Timișeni ( Șag ) la ora 5 dimineața cu oficierea Sfintei Liturghii, după care creștinii se vor îndrepta pe jos spre mănăstirea Partoș, pe traseul Șag, Parța, Cebza, Petroman, Ciacova, Ghilad, Ofsenița, Banloc și, în cele din urmă, Partoș.
Acțiunea ajunsă la ediția cu numărul 8, simbolizează drumul parcurs de Sfântul Iosif cel Nou în anul 1653 de la Timișoara la Mănăstirea Partoș și are ca obiectiv, printre altele, conectarea creștinilor la istoria și spiritualitatea pustei bănățene.
În rândurile ce urmează, câteva crâmpeie din trecutul unuia dintre cele mai vechi lăcașe de cult din zona de vest a României.
Biserica Veche
Paraclisul, sau Biserica veche, este singurul edificiu care a supraviețuit din complexul mănăstiresc anterior anului 1750. Cea mai veche mențiune documentară despre acest așezământ monahal datează din 1571, când, după ocuparea Banatului de către turci, ieromonahul Laurențiu, aflat în drum spre Brașov și Alba Iulia a zăbovit timp îndelungat în Banat și a făcut danie o tipăritură care atestă existența aici a unei bisericuțe de lemn. Este locul de nevoință al călugărilor de altădată, dar și cel în care a slujit Sfântul Ierarh Iosif cel Nou după retragerea sa la mănăstire, în anul 1653.
Edificiul are un plan de bază obișnuit pentru vechile biserici de tip navă, care se încheie în semicerc spre răsărit. Exteriorul măsoară aproape 11 metri lungime, 7 metri lățime, iar înălțimea lăcașului este de aproape 6 metri, cu tot cu acoperiș, care se sprijină pe stâlpi de gorun.
În interior, pe catapeteasmă s-au păstrat vechile uși împărătești și Sfânta Cruce și tot acolo se află și mormântul Sfântului Iosif cel Nou, acoperit în prezent de o placă de marmură. El este străjuit de cea mai veche icoană a Sfântului, pictată în anul 1782, care îl prezintă îmbrăcat în veșminte arhierești, vorbind în rugăciune cu Maica Domnului. Aceasta a fost pictată de călugărul Ștefan Bogoslovici și dăruită mănăstirii de către protopopul din Jebel, Ioan Juboni.
În biserică nu se păstrează urme de pictură murală, dar, frumoasă, intimă și caldă, sobră și austeră, ea ne face să ne gândim la nevoința călugărilor din veacurile trecute.
Biserica mănăstirii
A fost ridicată pe locul unei vechi biserici mănăstirești între anii 1750-1753 de către Marcu Muțiu, jude cezaro-crăiesc, unul dintre cei mai înstăriți locuitori ai Timișoarei de atunci, în semn de recunoștință față de mănăstirea care i-a dat primele cunoștințe în ale cititului și scrisului și ca mărturie a atașamentului față de credința strămoșească. Se pare că ridicarea edificiului are și semnificația recunoștinței pentru o mare binefacere venită din partea Sfântului Iosif cel Nou, la mormântul căruia fiica sa, fiind grav bolnavă, a primit vindecare.
Biserica are 24 de metri lungime, 9 metri lățime și este prevăzută cu două turnuri, având influențe occidentale care se văd în arhitectura întregului edificiu, precum și în aspectul iconostasului și al picturii.
Catapeteasma, o splendidă și impunătoare operă de artă, este una dintre cele mai marii bogății ale bisericii pentru că s-a conservat foarte bine de-a lungul secolelor și este socotită de către specialiștii în artă cel mai frumos baroc de mediu rural din țară.
Pe masa Sfântului Altar se păstrează un chivot din anul 1815 și o raclă cu fragmente din moaștele Sfântului Iosif cel Nou. În fața ușilor împărătești, sub o lespede de piatră frumos dăltuită, se află din 1771, osemintele ctitorului Marcu Muțiu și ale familiei sale, lucru confirmat și de o placă de marmură comemorativă așezată pe peretele exterior al ctitoriei sale.
Crucile de piatră
În incinta Mănăstirii Partoș se află și două cruci masive de piatră, fără doar și poate extrem de vechi, martore tăcute ale unei istorii seculare. Se cunosc puține date despre acestea, însă ele sunt, alături de vechea biserică la a cărei umbră sunt așezate, puncte importante de legătură cu trecutul. Sunt, dacă vreți, întruparea unui trecut bisericesc înălțător ce cheamă la trăirea unui prezent responsabil care să garanteze la rândul său un viitor autentic.
