Prefectul Dumitru Ţiplea invită bihorenii să depună cereri pentru titluri de proprietate pentru terenurile necooperativizate care le aparţin. Până în prezent la nivelul judeţului Bihor au fost depuse 493 de cereri, iar până la termenul limită de depunere au mai rămas doar două luni.
Instituţia Prefectului – judeţul Bihor a emis o nouă circulară prin care aduce în atenţie edililor bihoreni obligaţia de a informa cetăţenii asupra Legii nr. 123/2023 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, conform căreia deţinătorii de terenuri sau moştenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile pot solicita, la cerere, emiterea titlului de proprietate.
Documentele care trebuie să însoţească cererea de emitere a titlului de proprietate, şi care se depun la primăria pe raza căreia se află situat terenul, sunt:
– dovada că deţinătorii sau moştenitorii acestora figurează cu terenul în registrele agricole sau registrele cadastrale şi în evidenţele fiscale;
– pentru terenul în cauză nu a fost deschisă carte funciară în baza Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (la cerere se vor ataşa copii de pe CF-urile în care sunt înscrise numerele topografice cu care se identifică suprafeţele solicitate, din care să reiasă că nu s-au făcut întabulări cu privire la aceste suprafeţe după anul 1991);
– terenul nu face obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane şi nici nu s-a eliberat anterior titlu de proprietate cu privire la acesta (aspect care să reiasă din Referatul întocmit de către Comisia Locală ce va fi anexat la propunerea de validare);
– declaraţii de vecinătate vizate de către secretarul general UAT-ului;
– copii ale actelor de identitate, stare civilă, iar în cazul în care solicitantul formulează cererea ca moştenitor act de deces şi certificate de moştenitor.
Totodată, prefectul a solicitat celor 41 de primării vizate de prevederea legală o situaţie a cererilor înregistrate, termenul limită de depunere a acestora fiind data de 19 noiembrie. Conform raportului, până în prezent la nivelul judeţului Bihor au fost depuse 493 de cereri, din care 39 de cereri au fost validate de Comisia Judeţeană de Fond Funciar.
„Încă de la începutul mandatului meu am depus eforturi constante pentru a accelera demersurile legate de Fond Funciar la nivelul judeţului. Fac un apel către primari să anunţe cetăţenii şi încurajez bihorenii vizaţi să profite de această oportunitate limitată de a intra în posesia terenurilor care le aparţin.” a declarat prefectul Dumitru Ţiplea.
Instituţia Prefectului a emis o circulară pe această temă în data de 19 mai, când a intrat în vigoare Legea nr. 123/2023 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.