fbpx
1.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI COVASNAUniversitatea Sapientia a înfiinţat cea de-a patra facultate, cu sediul la Sfântu...

Universitatea Sapientia a înfiinţat cea de-a patra facultate, cu sediul la Sfântu Gheorghe

Publicat în

spot_img
spot_img

Universitatea Sapientia a organizat, marți, ceremonia de deschidere a unei noi facultăţi, cea de-a patra. Facultatea de arte a universităţii ungare administrează în prezent un departament de pictură şi unul de sculptură în oraşul din Ţinutul Secuiesc, acestea vor deveni ulterior parte integrantă a Universităţii Sapientia.

Facultatea nou creată include Departamentul de Ştiinţe ale Vieţii, care oferă specializări în inginerie agricolă, inginerie silvică, respectiv specializări pentru sportivi şi antrenori.

“Construirea viitorului nu se poate face de pe o zi pe alta” – a spus Béla Kató, preşedintele Fundaţiei Sapientia şi episcop reformat al Ardealului, referindu-se la procesul îndelungat de înfiinţare şi construire a universităţii. El a reamintit că decizia creării unei noi facultăţi a fost luată în urmă cu zece ani. A fost lansat şi un program de achiziţie de terenuri, iar astăzi fundaţia dispune de peste 100 de hectare de teren arabil şi peste 50 de hectare de pădure pentru scopurile facultăţii din Sfântu Gheorghe – a evocat preşedintele fundaţiei. El a mai precizat că noua facultate funcţionează în clădirea oferită de municipalitate, dar a fost obţinută deja autorizaţia de construire pentru noul campus şi sunt speranţe ca lucrările de construcţie să înceapă în acest an. Universitatea speră ca în toamna anului 2025 să poată deschide anul universitar în clădirea nouă. “Construirea unui viitor maghiar în Transilvania, în Ţinutul Secuiesc, poate fi realizată doar cu consecvenţă şi insistenţă, cu o obstinaţie fermă şi cu credinţă” – a rezumat Béla Kató, mulţumind guvernului ungar, premierului Viktor Orbán şi colegilor săi pentru sprijinul acordat.

El a evocat de asemenea credinţa rectorului fondator al universităţii, Sándor Tonk – răposatul tată al rectorului de azi, Márton Tonk – şi a reamintit de cei care aveau îndoieli faţă de înfiinţarea universităţii. El a subliniat că aceştia din urmă nu au avut dreptate: Sapientia începe noul an universitar cu patru facultăţi, având deja 2200 de studenţi. “Am fost mai mulţi noi, care credem că scepticii şi tărăgănătorii nu au dus niciodată cu niciun pas mai înainte cauzele publice ale maghiarilor din Transilvania, nici cauza învăţământului nostru superior” – a declarat rectorul. El a subliniat: standardele stabilite acum vor determina cum va fi facultatea de la Sfântu Gheorghe şi dacă oraşul va deveni un oraş universitar. El a mulţumit pentru sprijinul primit de la administraţia locală, spunând că universitatea va lua atitudine şi ea în privinţa cauzelor obşteşti, vor amenaja un stand pentru a sprijini strângerea de semnături pentru steagul oraşului.

Primarul Árpád Antal a reamintit cuvintele lui Viktor Orbán, potrivit cărora “acolo unde este un lac, vor fi şi broaşte”. El a precizat că facultatea de la Sfântu Gheorghe are 141 de studenţi şi 13 cadre didactice. În opinia sa, Sapientia este un succesor demn al Universităţii Bolyai şi că se depun eforturi pentru a asigura condiţii decente. Primarul le-a adresat studenţilor rugămintea de a nu studia doar la Sfântu Gheorghe, ci “să şi trăiască aici”. “Acest oraş, această zonă, întreaga Transilvanie va înflori dacă va fi populată, dacă va fi plin de viaţă, dacă inima lui va bate în unison cu a voastră” – a spus primarul.

La festivitatea de deschidere a anului şcolar, Tamás Fedeles, prorectorul Universităţii din Pécs, a lăudat perseverenţa cu secuii şi-au susţinut întotdeauna ideile.

Articole recente

Sebastian Burduja anunță un memorandum pentru Valea Jiului

Ministrul Energiei anunţă o nouă eră pentru Valea Jiului, după semnarea unui memorandum cu American Biocarbon Delaware LLC

Secretar ungar de stat, la Oradea: În învăţământ, graniţele naţionale sunt demontate în mai multe privinţe

Bence Rétvári a explicat că în învăţământ, graniţele naţionale sunt demontate în mai multe privinţe, şi indiferent dacă cineva s-a născut pe o parte sau cealaltă a graniţei, poate învăţa aceleaşi lucruri despre literatura şi istoria maghiară.

Sezonul de schi la Păltiniș Arena se deschide pe 30 noiembrie

30 noiembrie va fi prima zi în care complexul Păltiniș Arena își va deschide porțile în acest an, la timp pentru ca toată lumea să poată profita de minivacanța prilejuită de Ziua Națională a României.

Captură de 1,5 milioane de euro la vama Nădlac II

Ce au găsit polițiștii într-un TIR care mergea spre Republica Moldova

Mai multe articole de același fel

Sâmbătă, ora 21:45 Israel – România. Un meci care ne poate duce la Euro

Naționala de fotbal a României va întâlni sâmbătă, 18 noiembrie, cu începere de la ora 21.45, în deplasare, selecționata Israelului, meci contând pentru grupa I a preliminariilor pentru Euro 2024.