Peste 3000 de producții cinematografice din aproape 140 de țări au fost înscrise la cea de-a 11-a ediție a festivalului internațional de film fantastic Dracula Film Festival, care are loc în perioada 24 – 29 octombrie, la Brașov.
Conform informațiilor transmise de organizatori, publicul va beneficia de experiențe cinematografice inedite, premiere europene, întâlniri cu autori ai filmelor, concerte, lansări de carte și panel-uri de discuție.
La ediția din acest an au fost înscrise scurt și lungmetraje care vor fi difuzate și jurizate la Dracula Film Festival. Printre jurați se află Aurelia Mengin (Franța, cineastă, fondatoare a festivalului Meme Pas Peur), Chris Orgelt (Belgia, Head of Programming – Brussels IFFF) şi Ottaviano Dell Acqua (Italia, actor şi cascador).
Printre lungmetrajele care intră în bătălia pentru Dracula Trophy, sunt și acestea:
– PUZZLE BOX (Australia, 2023, r: Jack Dignan)
– THE TOURISTS. A SEASON IN HELL (Argentina, 2023, r: Gaby Smits)
– A NORMAL DAY (UNA DÍA QUALQUIERA) (Spania, 2023, r: José Texeira)
– ZAMAN DARK (Liban, 2023, r: Christophe Karabache)
– AGRINAI (Malaezia, 2023, r: Thanesh Perrabu)
– HALFWAY HOME (Ungaria, 2022, r: Isti Madarász)
– ORÉGANO: THE FAILURE FAMILY (Argentina, 2022, r: Ramsés Tuzzio)
– BEHAVE (UK, 2023, r: Francesco Gabriele)
– THE FOUNDER EFFECT (Canada, 2023, r: Justin MacGregor)
– I’LL CRUSH Y’ALL (OS REVIENTO) (Spania, 2023, r: Kike Narcea)
Filmele din categoria de lungmetraj, dar și scurtmetrajele selectate, vor putea fi vizionate gratuit la Cinema Modern din Brașov între 25 și 28 octombrie.