fbpx
-3.3 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI TIMIȘGrav accident pe centura ocolitoare a Timișoarei

Grav accident pe centura ocolitoare a Timișoarei

Publicat în

spot_img
spot_img

Un grav accident rutier a avut loc, duminică seară, pe centura ocolitoare a municipiului Timişoara, între două maşini, iar una dintre acestea s-a răsturnat pe plafon, pe marginea drumului. Un bărbat a murit, iar o femeie a fost rănită, fiind transportată la spital.

”Un bărbat, în vârstă de 48 de ani, conducea un autoturism pe Centura Timişoarei dinspre DJ691 spre Aeroport, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 58 de ani, după care s-a răsturnat. În urma impactului, bărbatul a decedat, iar femeia a fost rănită şi transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Timiş

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

ISU Timiş a precizat că femeia rănită a fost preluată de ambulanţa SAJ, conştientă şi cooperantă, prezentând politraumatisme.

Articole recente

Liga Studenților din Timișoara vă invită la o seară autentică de colinde tradiționale românești

Va fi un eveniment organizat sub forma unei scenete, în care se vor îngâna timpul și lumea și la care Liga Studenților din Timișoara vă invită pentru a vă transmite că împodobirea sufletului este mai importantă decât cea a caselor.

UBB conduce proiectul prin care vor fi digitalizate cele mai vechi scrieri despre Sighișoara

Cele mai vechi scrieri existente în Biblioteca Documentară a Muzeului de Istorie din Sighişoara, dar şi în alte arhive şi biblioteci din ţară referitoare la acest burg urmează să fie scanate pentru a fi accesate online, în cadrul unui proiect coordonat de Centrul de Diplomatică şi Paleografie Documentară Medievală TRANS.SCRIPT al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.

Editura „Victor Babeş” – 15 ani de activitate

În anul 2023, Editura „Victor Babeş” a publicat circa 60 de volume, adunând un număr de peste 550 lucrări în cei 15 ani de activitate.

Lansare de carte | „Vincențiu și Victor Babeș, figuri strălucite ale Banatului”

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara și Editura „Victor Babeş” anunță lansarea volumului intitulat „ Vincențiu și Victor Babeș, figuri strălucite ale Banatului”, semnat de prof. univ. emerit dr. Sabin Ionel.

Mai multe articole de același fel