Lucrările de construcţie la noul terminal de la Aeroportul Oradea, demarate în luna iunie, au ajuns la aproximativ 70%, urmând să fie finalizate în luna decembrie. Alături de această investiţie, alte trei proiecte importante pentru infrastructura aeroportuară, realizate în procent de peste 50%, finanţate cu fonduri europene, într-un total de 70 de milioane de euro, prin POIM, trebuie încheiate până la 31 decembrie 2023.
Stadiul lucrărilor la noul terminal, de patru ori mai mare decât cel actual, a fost prezentat joi, într-o conferinţă de presă pe teren, de managerul Aeroportului, Răzvan Horga, alături de vicepreşedintele CJ Bihor, Călin Gal, şi dirigintele de şantier, Dănuţ Augustin Mureşan, reprezentant al companiei SSAB AG SA, lider de asociere.
„Dacă banii nu constituie o problemă, fiind semnate toate contractele pentru lucrări, timpul este însă o condiţie foarte importantă, deoarece constructorii trebuie să termine proiectele până la 31 decembrie anul acesta, practic termenul limită. Vă daţi seama, noi am semnat contractul cu constructorul acum şase luni. De atunci, zi-noapte, aici s-a lucrat în foc continuu”, a declarat vicepreşedintele CJ Bihor.
Noile construcţii la terminal se vor dezvolta preponderent la parter, având în unele zone şi etaj/mezanin. Pe lângă cele 4 fluxuri plecări interne/externe şi sosiri interne/externe, dimensionate la 400 pasageri/oră pe fiecare, se vor realiza spaţii comerciale, birouri pentru personalul administrativ, handling, de securitate şi pentru reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii de control: Poliţia de Frontieră, SRI şi Vamă.
Prin cele patru proiecte se vor realiza un gard perimetral inteligent, extinderea terminalului, extinderea pistei şi a platformei de îmbarcare/debarcare şi dotări specifice aeroportuare.
Investiţiile mai prevăd extinderea suprafeţelor betonate din faţa terminalului pentru a facilita accesul pasagerilor, a personalului şi a utilajelor aeroportuare, extinderea drumului de acces şi a parcării (capacitate de 320 de locuri), achiziţia unui echipament de degivrare pentru perioadele cu temperaturi scăzute şi alte lucrări conexe.
Totodată, Aeroportul Oradea îşi va spori eficienţa energetică implementând un sistem de încălzire pe bază de agent geotermal şi o centrală fotovoltaică de producere a energiei electrice.
„Dacă toate merg bine, ne propunem ca, până la sfârşitul lunii ianuarie, februarie, să putem să operaţionalizăm atât terminalul, cât şi pista. Aici mai este nevoie de nişte avizări din partea Autorităţii Aeronautice, dar sperăm ca în primul trimestru al anului viitor totul să fie operaţionalizat”, a precizat Călin Gal.
Vicepreşedintele CJ a mai menţionat că administraţia judeţeană urmăreşte ca, prin realizarea Aeroportului extins, a Terminalului Cargo alipit aeroportului şi a industrial din vecinătate, dar şi a Centrului de transport intermodal cu facilitate de acces la transport rutier şi feroviar (construit în zona Gării Oradea) să creeze un hub logistic important în această zonă şi „să integreze perfect Oradea şi judeţul Bihor în dezvoltarea economică internaţională”.
Sursa: Agerpres