fbpx
6.6 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI SĂLAJSpectacolul „Experimentul”, de la Coșeiu, încheie stagiunea Cultură’n Șură din 2023

Spectacolul „Experimentul”, de la Coșeiu, încheie stagiunea Cultură’n Șură din 2023

Publicat în

spot_img
spot_img

Ultimul spectacol din seria celor desfășurate în cadrul proiectului „10 la sat” va avea reprezentația duminică 5 noiembrie 2023, de la ora 18.00, la Căminul Cultural din comuna Coșeiu.    

„Experimentul” încheie frumos cercul seriei de reprezentații din această stagiune care a început în județul Sălaj și s-a derulat în alte trei județe din țară. De altfel, este cel al cincilea spectacol pe care trupa Cultură’n Șură îl susține în Sălaj.O dovadă cătrupa este foarte iubită aici este numărul mare de spectatori care au participat în fiecare locație. Spectacolul „Mama Griguță” a reunit 126 de spectatori la Domnin, 151 la Cheud și 252 la Bănișor. Și spectacolul „Văzduh”, susținut la Valcău de Jos, a reunit în fața scenei 164 de spectatori.

Spectacolul „Experimentul” este o comedie în regia lui Victor Olăhuț, după un text de Ion Băieșu. La fel ca celelalte spectacole Cultură’n Șură, și acesta tratează o temă serioasă, chiar dacă stârnește hohote de râs. Este vorba despre tema corupției, mereu în actualitate, în care femeia de serviciu, „însărcinată cu curățenia”, cu sinceritatea și credulitate omului obișnuit, face eforturi de a demasca hoția.

Personajele vor prinde viață mulțumită actorilor Marin Grigore, Iulian Gliță și Florentina Năstase, fiecare dintre ei cu o importantă carieră în cinematografie și teatru.

„Experimentul” este parte a ofertei teatrale propusă de Cultură’n Șură în această stagiune în cadrul proiectului „10 la sat” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Parteneri în proiect sunt Școala Gimnazială „Vasile Lucăcel” Someș-Odorhei, Primăria Comunei Năpradea, Primăria Comunei Bănișor, Primăria Comunei Coșeiu, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

Informații și detalii despre proiectele și spectacolele Cultură’n Șură din această stagiune sunt disponibile pe pagina de facebook a a organizației, https://www.facebook.com/culturansura.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

*************

Asociația Cultură’n Șură este o asociatie culturală non-profit creată la inițiativa regizorului Victor Olăhuț al cărei principal obiectiv este promovarea și dezvoltarea culturii în zonele cu acces limitat la cultură, cu scopul de a diminua diferențele culturale dintre comunitățile urbane și cele rurale. Până în prezent, asociația a produs în cadrul acestui

demers 7 spectacole de teatru, a efectuat turnee în peste 60 de localități de la țară, a susținut mai bine de 100 de reprezentații pentru aproximativ 15.000 de săteni. În cei 11 ani de existență, activitatea echipei a fost recompensată cu premiul „Open Theatre” oferit de British Council la Gala Premiilor UNITER 2022, premiul „Adresarea către publicul tânăr cu acces limitat la cultură” în cadrul Galei Premiilor AFCN 2020 la care se adaugă numeroase alte premii, participări în festivaluri și sute de reprezentații ale spectacolelor în teatrele partenere. Asociația organizează ateliere de dezvoltare personală, improvizație și conduită pentru copiii din mediul rural, oferindu-le astfel instrumente esențiale pentru a deveni consumatori de cultură la maturitate.

Articole recente

EDITORIAL | România, maica unui neam răstignit de farisei și trădători

Ziua de 1 Decembrie este momentul în care toți românii sărbătoresc, care cum pot, Ziua Națională. E, însă, și ziua în care toate lichelele și toți prădătorii de neam și țară devin brusc “patrioți”.

Paradă cu 1000 de militari români, francezi și polonezi, la Alba Iulia, de 1 Decembrie

Peste 1.000 de militari, inclusiv polonezi și francezi, pompieri, polițiști, studenți și elevi militari vor participa la parada militară care are loc vineri, de Ziua Națională, la Alba Iulia

A fost inaugurată noua expoziţie permanentă a Sălii Unirii din Alba Iulia

Sunt expuse majoritatea pieselor importante relaţionate cu actul Unirii din colecţiile muzeului.

Percheziţii la locuința lui Cătălin Cherecheş dar și la alte adrese, în dosarul fugii fostului primar din Baia Mare

Mai multe percheziţii au fost efectuate, joi, în municipiul Baia Mare, în dosarul care vizează fuga din ţară a primarului Cătălin Cherecheş.

Mai multe articole de același fel

Sâmbătă, ora 21:45 Israel – România. Un meci care ne poate duce la Euro

Naționala de fotbal a României va întâlni sâmbătă, 18 noiembrie, cu începere de la ora 21.45, în deplasare, selecționata Israelului, meci contând pentru grupa I a preliminariilor pentru Euro 2024.