fbpx
9.7 C
Cluj-Napoca
AcasăSPORTSuporterii au salvat derby-ul Clujului

Suporterii au salvat derby-ul Clujului

Publicat în

spot_img
spot_img

”U” Cluj și CFR au remizat joi seara în Cupa României, 1-1 după un meci în care fotbalul a lăsat de dorit, iar singurul spectacol a fost cel oferit de suporterii din tribune.

Joi seara, în Cupa României, derby-ul Clujului a adunat în tribune aproape 30 de mii de oameni care au făcut ca atmosfera de pe arena principală a municipiului să fie una incendiară, la propriu și la figurat. Din păcate nu putem spune același lucru și despre cele întâmplate pe teren, acolo unde cei 22 de actori principali nu s-au înghesuit să ofere spectacolul fotbalistic așteptat.

În prima repriză a meciului am văzut o echipă a Universității disciplinată din punct de vedere tactic, însă atacurile sale se blocau adesea în preajma careului advers, fără ca protagoniștii să găsească drumul către poartă. Gazdele au desfășurat multe acțiuni în viteză, însă de cele mai multe ori acestea s-au transformat în atacuri poziționale fără să deblocheze tabela de marcaj. De cealaltă parte, oaspeții de la CFR s-au putut ”lăuda” doar cu pase greșite, dovedind încă o dată că echipa de acum este departe de cea pe care au avut-o feroviarii în urmă cu trei, patru sezoane.

În ciuda tuturor așteptărilor s-a marcat pe Cluj Arena în minutul 41, atunci când Nistor a executat un corner de pe partea stângă de atac, iar Kresic, în încercarea de a respinge balonul a trimis mingea în propria poartă. Așadar 1 – 0 pentru ”U” Cluj, rezultat cu care s-a și încheiat prima repriză; una dominată de gazde, dar fără ocazii de gol în afară de cea care a deblocat tabela de marcaj.

În cel de-al doilea mitan lucrurile au stat diferit. Întorși de la vestiare conștienți că trebuie să înscrie în poarta adversă și să își respecte statutul de echipă favorită, fotbaliștii CFR-ului au lansat  o serie de atacuri la poarta ”studenților”. Prima ocazie de gol a venit în minutul 59, când în urma unei centrări de pe partea stângă de atac, Mogoș a reluat cu capul, însă mingea a trecut pe lângă poartă. Nu după mult timp, în minutul 66, Bîrligea a egalat pentru CFR printr-un șut din interiorul careului, profitând de un moment de derută al apărării celor de la ”U”.

A venit rândul gazdelor să pună presiune pe poarta adversă și Nistor a fost la un pas de a readuce Universitatea în avantaj pe tabelă, după ce a interceptat o pasă trimisă greșit de portarul CFR-ist, dar șutul său nu a nimerit spațiul porții.

După ce în prima repriză feroviarii nu au contat deloc în atac, în mitanul secund au făcut tot posibilul pentru a se revanșa față de cei peste o mie de suporteri pe care i-au avut în tribune. Schimbările bune făcute de antrenorul Andrea Mandorlini au influențat pozitiv jocul alb-vișiniilor care au reușit să înscrie în minutul 76, însă golul a fost anulat pentru fault în atac.

Finalul de meci a fost unul de ”care pe care”, însă rezultatul după cele 90 de minute a rămas 1-1.

De consemnat atmosfera frumoasă din tribunele Cluj Arena și scenografiile de excepție pregătite de suporterii Universității, în vreme ce fanii alb-vișinii s-au făcut vizibili prin numeroasele steaguri pe care le-au fluturat de la începutul și până la sfârșitul meciului.

Ne-am dorit foarte mult să câștigăm această întâlnire pentru că echipa noastră pune mare preț pe Cupa României. Am avut situații în care am fost față în față cu portarul advers și nu am marcat, dar și CFR a avut ocazii netransformate. Rezultatul este unul echitabil și trebuie să recunosc, mi-a fost teamă că vom suferi mult din punct de vedere fizic din cauza ultimului meci jucat luni în deplasare. Nici noi și nici cei de la CFR nu am riscat, mai mult ne-am studiat și cred că în repriza a doua puteam să jucăm mai bine. La final vreau să le mulțumesc fanilor pentru atmosfera frumoasă și pentru că au fost alături de noi”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj.

E bine că nu am pierdut partida, dar nu sunt mulțumit de rezultat. Prima repriză a fost slabă, dar în partea a doua ne-am creat ocazii și puteam să mai înscriem. Cu toate acestea, rezultatul este unul echitabil. În mitanul secund am introdus jucători care din punct de vedere mental erau mai bine pregătiți și asta s-a văzut pe teren”, a declarat la final antrenorul CFR-ului, Andrea Mandorlini, care a recunoscut că de această dată echipa sa nu a avoluat la fel de bine ca și în meciul cu Farul Constanța.

Clasamentul Grupei B a Cupei României din care fac parte cele două echipe, este următorul:

  • 1. U Cluj – 4p
  • 2. CFR Cluj – 4p
  • 3. Rapid – 4p
  • 4. CSM Alexandria – 3p
  • 5. CSA Steaua – 1p
  • 6. FC Botoșani – 0p

Sursă foto: CFR Cluj, Șepcile Roșii

Articole recente

Cod roşu de inundaţii, pe râuri din judeţele Bihor, Cluj şi Alba

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, specialiştii au instituit Codul roşu începând de vineri, de la  ora 10:30, până la miezul nopţii.

Final de „Toamnă japoneză” la Centrul Jutsu de la Universitatea Politehnica Timișoara

Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara își propune să dezvolte conexiuni cu instituții japoneze atât academice, cât și din industrie, pentru a crea noi oportunități pentru comunitatea academică UPT

EDITORIAL | România, maica unui neam răstignit de farisei și trădători

Ziua de 1 Decembrie este momentul în care toți românii sărbătoresc, care cum pot, Ziua Națională. E, însă, și ziua în care toate lichelele și toți prădătorii de neam și țară devin brusc “patrioți”.

Paradă cu 1000 de militari români, francezi și polonezi, la Alba Iulia, de 1 Decembrie

Peste 1.000 de militari, inclusiv polonezi și francezi, pompieri, polițiști, studenți și elevi militari vor participa la parada militară care are loc vineri, de Ziua Națională, la Alba Iulia

Mai multe articole de același fel

Sâmbătă, ora 21:45 Israel – România. Un meci care ne poate duce la Euro

Naționala de fotbal a României va întâlni sâmbătă, 18 noiembrie, cu începere de la ora 21.45, în deplasare, selecționata Israelului, meci contând pentru grupa I a preliminariilor pentru Euro 2024.

Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia), vicecampion mondial la Powerlifting

Andrei Irimie, sportivul pregătit de antrenorul Ovidiu Pănăzan, președinte al Federației Române de Powerlifting, a obținut o performanță extraordinară la Campionatul Mondial ce se desfășoară în aceste zile în Lituania, la Druskininkai.