-4.3 C
Cluj-Napoca
AcasăCULTEFondatorul Bisericii Unitariene, Dávid Ferenc, comemorat la Deva

Fondatorul Bisericii Unitariene, Dávid Ferenc, comemorat la Deva

Publicat în

spot_img
spot_img

Cetatea Devei a fost astăzi loc de pelerinaj pentru membrii Bisericii Unitariene veniți din orașele Transilvaniei pentru a-l comemora pe fondatorul și primul episcop unitarian din Ardeal, Dávid Ferenc, care a fost întemnițat și a murit în fosta închisoare a cetății.

Vremea capricioasă nu a reușit să-i țină departe pe membrii singurei biserici înființate în Transilvania, Biserica Unitariană, care au venit în pelerinaj la Cetatea Devei, locul unde fondatorul ei, Dávid Ferenc, și-a petrecut ultimele zile din viață, aici fiind înmormântat. Dávid Ferenc a fost arestat pentru tezele sale religioase și întemnițat în Cetatea Devei, unde avea să moară în 15 noiembrie 1579. Până să cadă în dizgrația autorităților vremii, episcopul unitarian a reușit o reformă radicală și ireversibilă în viața spirituală a Transilvaniei, care s-a propagat apoi, de aici, în întreaga Europă.

LIBERTATEA RELIGIOASĂ, DECRETATĂ ÎN PREMIERĂ ÎN TRANSILVANIA

În 1568, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund Zápolya, a emis un edict asupra libertății religioase în cadrul Dietei de la Turda.  În aceste condiții, Dávid Ferenc a putut să-și transfere episcopatul de la calvinism, o religie reformată tolerată în Transilvania, la noua sa religie, Unitarianismul. Decretul principelui Zapolya a fost unul dintre cele mai reformatoare legi emise într-o Europă dominată de Inchiziția Catolică.

Printre altele, în actul propus de Principe pentru a fi adoptat de Dieta de la Turda era scris: „Măria-Sa, Domnul Nostru, precum a hotărât în adunările precedente împreună cu țara și obștea în privința religiei, așa și în adunarea de față reafirmă cum ca predicatorii să propovăduiască evanghelia pretutindeni, fiecare după credința lui, și obștea dacă-l vrea, bine, dacă nu, nimeni să nu-l oblige, căci ar tulbura liniștea sufletului său, dar să țină predicator a cărui învățătură îi place. Și pentru aceasta nimeni dintre superintendenți, nici alții, să nu încerce a-i vătăma pe predicatori, nimeni să nu fie ocărât pentru religie de nimeni, așa cum am hotărât în constituțiile precedente. Nu i se permite nimănui, ca pentru învățătură să amenințe pe cineva cu privarea de libertate sau funcție, căci credința e darul lui Dumnezeu, ce vine în urma auzirii, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu.”

Legenda povestește că Dávid Ferenc ar fi ținut la Cluj, pe o piatră rotundă uriașă, situată pe Calea Turzii, o predică în urma căreia cetățenii Clujului au trecut la unitarianism. În interiorul Bisericii Unitariene din Cluj este ținută chiar acea piatra de pe care David ar fi predicat.

PEDEAPSA ISPĂȘITĂ LA DEVA

În 1571, Ioan Sigismund Zápolya a fost urmat de catolicul Ștefan Báthory. Unul dintre principalii susținători ai lui Dávid Ferenc, medicul principelui, Blandrata, a adoptat în cadrul unitarianismului o poziție mai moderată față de cea a episcopului , care strânsese în jurul său așa-numita grupare a „davidiștilor”. Aceștia priveau persoana lui Isus Cristos ca pe una strict umană. Odată cu respingerea naturii divine a lui Isus Cristos și negarea unor părți din „Noul Testament”, Dávid Ferenc a pierdut orice sprijin din partea protectorilor săi. De teama de a nu fi suspectat la rândul său de simpatizare cu noile idei ale lui Dávid Ferenc, medicul principelui, el însuși unitarian, și-a denunțat episcopul pentru erezie, păstrând astfel privilegiile pentru unitarienii moderați. Sfătuit de  Johannes Sommer, rector la gimnaziul din Cluj, Dávid Ferenc a abandonat cariera teologică, ceea ce nu a oprit procesul împotriva sa. Judecat și condamnat, Dávid Ferenc a murit în închisoarea cetății de la Deva în 1579.

RELIGIA UNITARIANĂ

Fondatorul Bisericii Unitariene, Dávid Ferenc, s-a născut la Cluj în jurul anului 1520, tatăl său fiind un meșter sas, mama lui o unguroaică din Cluj. După terminarea studiilor la Wittenberg, în anul 1551, a fost mai întâi rectorul gimnaziului catolic din Bistrița. După convertirea sa la credința lutherană, a activat în 1554 ca pastor evanghelic la Petriș. Un an mai târziu s-a mutat la Cluj ca rector evanghelic și a devenit superintendentul lutheranilor din oraș. În 1564, după separarea definitivă a calvinilor maghiari de evanghelicii lutherani (sași), a fost ales episcop calvinist al bisericilor maghiare din Transilvania și numit pastor la curtea principelui transilvan Ioan al II-lea Sigismund Zápolya. Discuțiile sale asupra trinității au început în 1565, exprimându-și dubii asupra personalității Spiritului Sfânt. Biserica Unitariană (din latină „unus”, unul singur) a apărut în contextul reformei protestante ca o critică la dogma trinitară (credința în Sfânta Treime). De aceea adepții acestei religii sunt cunoscuți și ca antitrinitarieni.

În prezent unitarienii sunt răspândiți în special în Ungaria, România, Scoția, Țările de Jos și Statele Unite ale Americii. Între 1566 și 1716, timp de 150 de ani, principala biserică a orașului Cluj, „Sfântul Mihail”, avea să fie unitariană; în 1568, după predica lui Dávid Ferenc, majoritatea locuitorilor cetății au îmbrățișat noua confesiune. Printre unitarienii celebri în lume se numără: John Adams (1735 – 1826), primul vicepreședinte și al doilea președinte al Statelor Unite ale Americii; Béla Bartók (1881 – 1945), compozitor; Alexander Graham Bell, inventator american; Neville Chamberlain, prim-ministru al Marii Britanii; Charles Dickens, scriitor englez; Thomas Stearns Eliot, scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1948; Edvard Grieg, compozitor norvegian; Henry David Thoreau (1817 – 1862), eseist, scriitor, transcendentalist, filosof american.

Fotografii: Dulinszky László

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Meggyógyulni

Furcsa kérdést tesz fel Jézus Krisztus a 38 éve betegnek a Betesda tavánál: “Szeretnél-e meggyógyulni?” (János 5,6) Még gúnyolódásnak is vehetné akárki. Hogyan lehet ilyet kérdezni?