IOAN VASIU : – Stimate domnule ION MARIN ALMĂJAN, sunteți unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști și scriitori din vestul României. Când și unde ați debutat, ca jurnalist ?
ION MARIN ALMĂJAN : – Am debutat cu reportaje și cu știri, student fiind, în 1965 la Studoul regional de radio Timișoara iar în presa scrisă am debutat în aceeași perioadă la ziarul Drapelul roșu al Regiunii Banat. La același ziar am fost angajat, de la 1 ianuarie 1966, ca redactor stagiar, la Secția de cultură.
I.V. : – Dar ca scriitor, când și unde ați debutat ?
I.M.A. : – Am debutat în 1963 în revista Scrisul bănățean, cu o povestire intitulată „Moartea hulubului”. Editorial, am debutat în 1970, la Editura Eminescu din București, cu volumul de povestiri „Sunt dator cu o durere”. Pe ultima copertă a volumului, prozatoarea și publicista Sânziana Pop scria: ”Comparând cartea acesta nu numai cu nivelul schițelor și povestirilor care se publică la ora aceasta în reviste de specialitate , dar chiar și cu calitatea ultimelor volume de debut apărute, trag o singură concluzie posibilă și anume: maturitatea stilistică și de gândire a tânărului prozator timișorean va impune în întreg contextul nostru literar actual, un nume”.
I.V. : – Ați condus mulți ani un ziar din Timișoara. Vă rog să detaliați puțin.
I.M.A. : – Mărturiseam că la începutul lui 1966 am fost angajat la secția de cultură a ziarului Drapelul roșu. Acolo mi-am făcut ucenicia sub ochiul critic, neiertător al lui Simion Dima, unul din elevii lui Crohmălniceanu. Am fost avansat pe rând șef de secție și redactor șef adjunct, până în septembrie 1979, când am fost transferat ca director al Editurii Facla din Timișoara, singura din Vestul României, la care am trudit până în mai 1989, când am fost transferat ca bibliotecar la Biblioteca județeană Timiș , pedepsit întrucât divorțasem.
I.V. : – Ce amintiri aveți din anii când ați condus Editura Facla ?
I.M.A. : – Amintirile mele din cei zece ani de directorat sunt multe, unele luminoase, altele întunecate, deosebit de apăsătoare. Nu uitați că am prins deceniul cel mai urât și mai greu, monstruos, al comunismului românesc, cu excepția perioadei bolșevice din anii 50. Trebuia să facem slalom între Scyla și Caribda, să înșelăm vigilența funcționarilor de la Comitetul pentru cultură și artă, condus de celebrul Mihai Dulea, trimis de Cabinetul 2 ( al Elenei C. ) să vegheze la aplicarea întocmai a liniei partidului și a cuvântărilor Tovarășului. Sunt mândru că am reușit să public cărți de valoare, fie ele ale debutanților, lansând nume care în ani s-au dovedit scriitori de valoare , dar și traduceri din literatura universală a unor scriitori care mai târziu au luat Premiul Nobel pentru literatură, precum francezul Le Clezio, dar și din clasici, precum Thomas Mann, cu o carte necunoscută românilor, Aventurile escrocului Felix Krull etc. Repet cu mândrie, am lăsat urme serioase în literatură, cartea de istorie a Banatului mai ales și a Ardealului, cartea de știință etc.
I.V. : – Sunteți sau nu membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România ?
I.M.A. : – Nu sunt membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, am rămas membru al Uniunii ziariștilor din Europa și din România Socialistă. E drept că nu m-a poftit nimeni și având în vedere calitatea mea, aș fi putut crede ca eu să fiu declarat membru de onoare al acestei Uniuni.
I.V. : – Care sunt premiile mai importante pe care le-ați primit ?
I.M.A. : – Premii am primit multe, atât din partea Filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor, pentru romane, volume de povestiri, chiar și pentru un volum de poeme. Am primit și un premiu al Institutului Cultural Român, Premiul Centenar, acordat pentru romanul „Orgoliile orașului regal”. Am primit două distincții Meritul cultural Clasa a IV-a, în 1974 și Ordinul serviciul credincios la rang de Cavaler în 2002. De asemenea sunt Cetățean de Onoare al Timișoarei, Aninei și al comunei natale Dalboșeț.
I.V. : – Ce ”proiecte” aveți acum pe masa de lucru ?
I.M.A. : – Lucrez, atât cât îmi permite sănătatea la un volum de poeme intitulat ”Cântec de noapte” și la un roman. Sper că timpul va mai avea răbdare cu mine, ca să le pot termina…
Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR
