fbpx
2.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI ALBAComuna Ciugud, exemplu de bune practici în cadrul dezbaterii „Romanian Digital Day”...

Comuna Ciugud, exemplu de bune practici în cadrul dezbaterii „Romanian Digital Day” din Parlamentul European

Publicat în

spot_img
spot_img

Comuna Ciugud a fost prezentată ca exemplu de bune practici în cadrul evenimentului „Romanian Digital Day” din Parlamentul European, care a reunit reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European și oficiali români, experți din sectorul digital și cel al tehnologiei, inovatori și creatori în domeniul digital și al noilor tehnologii.

Comuna Ciugud a fost reprezentată de primarul Gheorghe Damian, care a vorbit în cadrul panelului „The digital skills for the future“ despre digitalizarea administrației locale din România și despre modul în care trebuie educați cetățenii pentru a folosi cât mai mult resursele digitale.

„A fost o deosebită onoare să particip la evenimentul Romanian Digital Day, organizat în cadrul Parlamentului European. În panelul „The digital skills for the future“, am vorbit despre digitalizarea administrației locale din România și despre modul în care ne educăm cetățenii pentru a folosi cât mai mult resursele digitale. România are nevoie de o reformă serioasă a activității sectorului public pentru a trece cu adevărat de la dosarul cu șină la serviciile digitale, dar, în paralel, are nevoie și de educarea cetățenilor pentru a-și dezvolta competențele digitale. În prezent, potrivit statisticilor, mai puțin de o treime dintre români au competențe digitale de bază, ceea ce plasează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Aici trebuie să lucrăm cu toții prin programe publice coerente, care să stimuleze creșterea numărului celor care își dezvoltă competențele digitale”, a spus primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian.

Evenimentului „Romanian Digital Day” la Parlamentul European a fost inițiat de europarlamentarul român Victor Negrescu și a abordat subiecte precum viitorul inovației, edu-tech, crearea ecosistemului digital în Europa, startup-urile în domeniul tehnologiei, politicile digitale, precum și oportunități de investiții în domeniu. Anul 2023 este dedicat la nivel european competențelor. În acest sens, formarea digitală devine centrală pentru pregătirea cetățenilor în contextul tranziției tehnologice globale, iar Uniunea Europeană și-a fixat ținte ambițioase în acest sens.

Comuna Ciugud este promotorul conceptului „Smart Village” în România și, din anul 2020, este oficial studiul de caz folosit de Guvernul României pentru dezvoltarea acestui concept la nivel național. În ultimii ani, administrația locală a dezvoltat și consolidat un proiect integrat „Smart Village”, care are ca scop dezvoltarea satului românesc prin utilizarea noilor tehnologii, dar păstrând identitatea rurală. Ciugud Smart Village înseamnă digitizarea serviciilor publice, interacțiunea ușoară și rapidă cu cetățenii, educație digitală, protecția mediului înconjurător și utilizarea de soluții inteligente de susținere a economiei locale.

Primăria Comunei Ciugud este prima administrație rurală din România care încasează toate impozitele și taxele locale exclusiv electronic. De asemenea, administrația locală de la Ciugud a lansat și conceptul „o primărie fără hârtii” prin care își propune să reducă consumul de hârtie din activitatea curentă.

În anul 2019, prima școală inteligentă din România rurală a fost deschisă la Ciugud. Școala este un proiect pilot, care folosește tehnologia în procesul educațional, implementând în același timp soluții inteligente pentru reducerea consumului de energie. Școala din Ciugud este de fapt un adevărat „laborator” de testare a tehnologiilor inovatoare. Întreaga clădire este controlată electronic și își reglează aerul condiționat și iluminatul cu ajutorul unor senzori controlați printr-un sistem de management inteligent, în timp ce calitatea aerului și confortul din sălile de clasă sunt de asemenea monitorizate. În ceea ce privește educația, profesorii folosesc în procesul predării table interactive, chrome-book-uri, software educațional și o platformă online dedicată. Școala din Ciugud este și prima școală publică din România, care folosește un laborator de realitate virtuală și realitate augmentată în activitățile sale didactice, copiii fiind transferați în lecții interactive cu ajutorul căștilor VR.

Articole recente

EDITORIAL | România, maica unui neam răstignit de farisei și trădători

Ziua de 1 Decembrie este momentul în care toți românii sărbătoresc, care cum pot, Ziua Națională. E, însă, și ziua în care toate lichelele și toți prădătorii de neam și țară devin brusc “patrioți”.

Paradă cu 1000 de militari români, francezi și polonezi, la Alba Iulia, de 1 Decembrie

Peste 1.000 de militari, inclusiv polonezi și francezi, pompieri, polițiști, studenți și elevi militari vor participa la parada militară care are loc vineri, de Ziua Națională, la Alba Iulia

A fost inaugurată noua expoziţie permanentă a Sălii Unirii din Alba Iulia

Sunt expuse majoritatea pieselor importante relaţionate cu actul Unirii din colecţiile muzeului.

Percheziţii la locuința lui Cătălin Cherecheş dar și la alte adrese, în dosarul fugii fostului primar din Baia Mare

Mai multe percheziţii au fost efectuate, joi, în municipiul Baia Mare, în dosarul care vizează fuga din ţară a primarului Cătălin Cherecheş.

Mai multe articole de același fel