5.7 C
Cluj-Napoca
AcasăCULTURĂRecital excepțional de pian la Cluj: "Între Alb și Negru", cu artistul...

Recital excepțional de pian la Cluj: „Între Alb și Negru”, cu artistul Bogdan Ota

Publicat în

spot_img
spot_img

Asociația Culturală “Bogdan Ota”, în parteneriat cu Radio Cluj vă invită la un eveniment muzical unic în peisajul cultural românesc – recitalul de pian „Între Alb și Negru”, interpretat de talentatul pianist compozitor Bogdan Ota. Evenimentul va avea loc la Sala Radio Cluj pe 24 noiembrie 2023 orele 18:30.

Bogdan Ota, recunoscut pe scena internațională pentru tehnica sa pianistică și capacitatea de a comunica emoții puternice prin intermediul muzicii, va oferi publicului o serie de compoziții originale în cadrul acestui recital. Aceste piese, de o sensibilitate rar întâlnită, vor purta ascultătorul într-o călătorie muzicală care oscilează între intensitățile clapelor albe și negre ale pianului, simbolizând contrastul dintre lumină și întuneric, speranță și disperare, bucurie și melancolie. Lucrările sunt compilate de pe cele trei albume lansate de artist până în prezent.

„Între Alb și Negru” nu este doar un regal muzical, ci și o meditație asupra naturii umane și a profunzimilor emoționale pe care muzica le poate atinge. Piesele compuse de Bogdan sunt adevărate povești sonore care vorbesc despre lumea interioară a artistului, dar și despre universul emoțional comun tuturor oamenilor.

”Vă așteptăm cu drag să vă lăsați purtați în această călătorie unde fiecare notă este un pas în descoperirea sinelui și a peisajului emoțional care ne înconjoară. „Între Alb și Negru” este o ocazie unică de a experimenta muzica în forma sa cea mai pură și emoționantă, și anume interpretată doar la pian.”, au transmis organizatorii într-un comunicat de presă.

Biletele se găsesc in rețeaua iabilet.ro.

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel