Dănuț Săboanu, după peste 30 ani de când a plecat din țară, explică pentru cititorii Stirilor Transilvaniei drama cu care se confrunta românii plecați în diaspora, familiile lor subliniind regretabilul proces al pierderii identității. În calitate de președinte al Asociației “Decebal-Traian” din localitatea San Dona di Piave (Venetia), Dănuț Săboanu a avut amabilitatea să răspundă pentru Stirile Transilvaniei unor întrebări legate de felul în care este reprezentată, din punct de vedere cultural, țară noastră în străinătate, în general și în Italia, în special.
Reporter: Se spune că istoria moderna a umanității nu prezintă precedent de mai mare anvergură, în ceea ce privește migrația pe timp de pace, decât cel al României, care a pierdut, de la Revoluție încoace, circa zece milioane de locuitori. Cum vedeți dumneavoastră acest fenomen, în calitate de președinte al celei mai mari și importante asociații românești din nord-estul Italiei?
Dănuț Săboanu: Migrația pe timp de pace este văzută de cei mai mulți ca o anomalie a lumii “moderne”, a lumii “noastre”, cea în care trăim, dar să nu uităm că pace nu este sinonim cu bunăstare. Pace nu înseamnă neaparat un trai mai bun decât cel de ieri. Când nu e pace, oamenii pleacă în căutarea unui loc mai liniștit, pentru a proteja pe ei, pe cei dragi, familiile lor. La fel și atunci când e pace! Eu sunt președintele Asociației“Decebal-Traian” de circa 20 de ani și vă pot spune că în toți acești ani am avut ocazia să întâlnesc tot felul de situații. Asociația s-a născut și pentru a fi un punct de reper pentru toți cei care veneau din România și se stabileau aici, in zona Veneției. Am vrut să fim un far pentru toți cei care, exact ca marinarii, vâsleau către necunoscut, către o lume nouă unde și un simplu sfat, de multe ori, face diferența. Fenomenul migratoriu, în ani s-a schimbat mult. Anii 2000 au fost anii cei mai intenși, anii în care cei mai mulți români au luat hotărârea de a părăsi țara; oameni de toate vârstele, indiferent de sex, de pregătire. Au fost anii în care oricine avea pe cineva ”afară”, pleca. Familii întregi, cu copii și nu de puține ori și cu bunicii care puteau să dea o mână de ajutor. Acum lucrurile s-au mai schimbat. Nu mai vin atât de mulți ca în anii trecuți. Fluxul a scăzut. Dar nu s-a oprit. Acum vin în special tineri. Vremea așa ziselor ”badante” s-a cam terminat.
Reporter: Este procesul despre care spuneați, al treptatei pierderi a identității, un proces reversibil? Se poate face ceva in acest sens?
Dănuț Săboanu: Eu, împreună cu echipa pe care am construit-o în toți acești ani, ne-am implicat în nenumărate acțiuni de natură socială, dar mai ales culturală. Am considerat că rădăcinile noastre sunt singurul lucru care ne poate ține uniți. Identitatea noastră este asigurarea noastră de viitor! Cu cât rămânem mai uniți, cu cât încercăm să ne păstrăm identitatea, să știm cine suntem și mai ales, de unde venim, cu atât probabilitatea de a nu ”muri” e mai mare. Din păcate este foarte greu. Aș zice chiar imposibil. Generația mea, cei care ne-am născut în România, știm de unde venim și încotro mergem. Copiii noștri, născuți aici, deja au dificultăți în a se identifica cu România. Vă dați seama copiii lor, copiii copiilor lor, cum vor privi acest aspect. Probabil nici nu vor mai ști că în sângele lor curge (și) sânge românesc. Deci, nu! Pierderea identității nu este un proces reversibil! Suntem destinați să ne pierdem în rândul celor care ne-au găzduit, care ne-au ajutat, dar care până la urmă ne vor înghiți. Ăsta este destinul nostru.
Vreau să vă povestesc un aspect observat de mine, probabil și de alții, referitor la pierderea identității. La cât este de dureroasă… Mulți dintre noi avem și cetățenia italiană. Evident am păstrat-o și pe cea română. Pentru mulți însă, cetățenia română a devenit chiar ”deranjantă”. Se consideră italieni, nu mai vorbesc limba română nici în casă, cu copiii lor; și aici este o altă dramă pe care noi, ca asociație am încercat să o remediem prin cursuri de limbă română. Nu trebuie să uităm si dimensiunea religioasă, parohiile din Italia, care prin celebrarea slujbelor si a lecțiilor de catechism în limba maternă, indiferent de confesiune, au rol fundamental în lupta “crâncenă” de a convinge oamenii, pe românii noștri, că a vorbi limba română este un dar! Un dar lăsat de Dumnezeu! Firul care te leagă de ai tăi. De strămoșii care s-au jertfit pentru ca noi să putem vorbi liber această limbă. Însă nu e ușor… Multora le e rușine să vorbească în public propria limbă maternă. Vă dați seama! Până și în casă aleg să vorbească o pseudo-italiană, total greșită gramatical, lexical, etc. dar pe care o preferă limbii lor. Limbii române…). Deci, reluând ideea de mai sus, toate aceste persoane care se consideră italieni, care încearcă să se descotorosească de rădăcinile lor, cu timpul descoperă că de fapt ei nu vor fi niciodată italieni. De ce? Pentru că italienii nu-i vor considera niciodată italieni! Și-așa și este! Ei vor fi și vor muri români (și) cu cetățenia italiană. Place sau nu place, dar ăsta este adevărul! În țara lor apoi, ei nu vor mai fi români, pentru că nu se mai consideră ca atare iar în Italia ei nu vor fi niciodată italieni. În sinea lor, majoritatea își dau seama de această dramă doar că nu mai pot face nimic; ajung să fie condamnați să trăiască între două lumi. Să nu aparțină nici uneia însă…
Reporter: Dacă proiectele culturale, în general, pot ajuta la întârzierea sau chiar stoparea (pe alocuri) a procesului de pierdere a identității naționale, cum stă România la capitolul proiectelor culturale de peste hotare, atâta timp cât alegerea atașatilor culturali ai țării noastre se face (în general) pe criterii eminamente politice și nu pe unele meritocrate, care să vizeze punerea în funcții a unor persoane erudite, capabile săinițieze proiecte culturale coerente, care să facă cinste României?
Dănuț Săboanu: Da, noi în decursul anilor am încercat să colaborăm cu ICR Veneția. Spun ”am încercat” pentru că în concret nu am reușit să facem mai nimic. Am observat că ICR Veneția promovează în general o identitate culturală ceva mai ”elitistă”. Noi suntem pentru o identitate culturală mai ”populară”. Ei fac prezentări de cărți, promovează o cunoaștere istorică a României (ceea ce nu e deloc greșit), etc. în timp ce noi suntem pentru o promovare a culturii tradiționale, a omului de rând. Noi facem spectacole de poezie, de tradiții de Crăciun, de 8 Martie, etc. Nu de puține ori ni s-a dat de înțeles că modul nostru mai ”țărănesc” nu e prea agreat în rândul celor ”culți”. De proiecte culturale nici nu poate veni vorba. Tot ce am făcut până acum, tot ce am creat, s-a făcut din banii noștri (și ai celor câțiva sponsori dispuși să ne ajute) și cu efortul nostru. Tot ce avem în Asociație, este cumpărat de noi. Autoritățile române, de orice natură vorbim, au susținut și susțin mult prea puțin (ca să nu zic deloc) eforturile noastre de conservare și promovare a identității, a limbii, a culturii și tradițiilor noastre. Ar trebui să stați de vorbă și cu (puținele) profesoare de limba română prezente în Italia, să vedeți câte dificultăți întâmpină. Tocmai pentru faptul că criteriile de numire sunt eminamente politice, vă puteți imagina că interesele lor sunt de natură strict populistă. Facebook-ul e plin de fum! Pentru că în realitate, faptele sunt prea puține și deseori lipsite de interes. Fiind numiți (în general) politic, scopul lor (și a celor care îi numesc) este altul. Do ut des! Ăsta este principiul.
Reporter: Ce mesaj ați dori să transmiteți, pe final, românilor, fie că discutăm despre cei plecați în diaspora sau despre cei rămași în patria mamă?
Dănuț Săboanu: Să nu se mai lase influențați de politicieni. Să deschidă ochii și să vadă realitatea așa cum e ea, nu cum le-o desenează clasa politică. Celor din țară aș dori să transmit că noi nu am plecat de bine. Și doar cine a trăit o experiență ca a noastră, poate înțelege cât e de dramatică, mai ales pe termen scurt-mediu. Când ne întoarcem de sărbători acasă, dacă fără să vrem mai amestecăm limbile, să nu se simtă ofensați. Nu o facem dinadins. Nu e ușor pentru toți să ne păstrăm intactă limba. Să ne accepte ca pe niște frați. Pentru că asta suntem în realitate. Să nu mai cadă în plasa clasei politice care în toți acești ani nu a încercat decât să ne învrăjbească, să ne ațâțe unii împotriva altora. Aceeași clasă politică care, atunci când se apropie campaniile electorale, când vin alegerile, sunt foarte ”atenți” cu cei din diaspora (cum a fost de exemplu cu taxele consulare, care au fost anulate pentru ca românii din diaspora să beneficieze de gratuitate aproape la orice serviciu. O decizie scelerată, care avea două scopuri: 1-speranța că românii din diaspora aveau să aprecieze ”cadoul” și aveau să fie recunoscători la vot; 2-învrăjbirea între românii din România și cei din diaspora, pentru că plata serviciilor consulare avea să fie – și este – suportată de cei de-acasă, indirect. Faptul că s-a eliminat un preț asta nu presupunea și eliminarea costului. Costurile au rămas și la ora actuală sunt suportate de toți ai noștri pe care i-am lăsat acasă. Nu mi se pare absolut corect. Și chiar dacă această decizie a produs – și produce – prejudicii incalculabile statului, chiar dacă politicienii noștri se împrumută pentru a face față cheltuielilor, nimeni nu are curajul să dezbată și eventual să rectifice această problemă. De ce? Pentru că votul e mai important. Iar după unii, cel din diaspora e și mai important!).
Și aici vin cu mesajul pentru românii din diaspora: nu vă mai lăsați manevrați de o clasă politică care nu vrea binele nostru! Dacă ni-l vroia, nu eram aici!
Interviu realizat cu sprijinul Asociatiei Fratia Creștin Ortodoxă de Pretutindeni.
