11.7 C
Cluj-Napoca
AcasăSOCIALSalvați Copiii: Aproape 40% dintre copiii din Braşov şi Mureş au unul...

Salvați Copiii: Aproape 40% dintre copiii din Braşov şi Mureş au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate

Publicat în

spot_img
spot_img

Unu din şapte copii din România are unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, conform celui mai recent studiu realizat de Salvaţi Copiii. În ceea ce priveşte Regiunea Centru, procentul este mai mic, unul din douăzeci de copii având părinţii plecaţi la muncă în străinătate. În cifre absolute, este vorba despre 24.565 de copii. Din judeţele din regiune, conform statisticilor oficiale ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, în judeţele Braşov şi Mureş sunt aproximativ 40% dintre copiii în această situaţie.

”Conform aceloraşi statistici oficiale, care surprind doar copiii aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială în anul 2022, la nivel naţional, dintre cei 72.627 de copii, 2.781 se află într-o situaţie suplimentară de vulnerabilizare, în sistemul de protecţie specială, fie la asistent maternal, în centre de plasament sau în grija altor persoane”, a transmis, joi, Salvaţi Copiii, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, rezultatele programului de sprijin social, psihologic şi educaţional derulat Salvaţi Copiii România în judeţele Braşov şi Mureş pentru a preîntâmpina separarea copiilor de familie şi intrarea în sistemul de protecţie specială constituie o bună practică  pentru prevenirea separării copilului de familie.

”Aproximativ 85% dintre copiii integraţi în program şi-au îmbunătăţit relaţia cu părinţii/persoanele în grija cărora au rămas, peste 80% dintre copii şi-au îmbunătăţit abilităţile sociale, emoţionale şi deprinderile de viaţă independentă, iar peste 85% dintre părinţi/persoanele în grija cărora au rămas copiii şi-au îmbunătăţit abilităţile parentale”, a mai transmis organizaţia.

La nivelul regiunii, conform datelor oficiale pentru finalul anului 2022, Braşov este judeţul cu cel mai mare număr de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială, 1.359 de copii, urmat de judeţul Sibiu pe locul doi, cu 1.131 de copii înregistraţi, judeţul Harghita pe locul trei, cu 1.013 copii, şi judeţul Mureş pe locul patru cu 855 de copii. În judeţul Covasna sunt înregistraţi 757  copii iar în judeţul Alba 668 copii.

Pe parcursul programului, peste 1.181 de persoane au fost incluse în intervenţiile Salvaţi Copiii, beneficiind de servicii de suport direct sau de informare:

  • 283 de copii în risc de separare de familie au fost identificaţi şi au beneficiat de servicii integrate de suport social, psihologic şi educaţional
  • 198 părinţi/reprezentanţi ai copiilor au beneficiat de programe de educaţie parentală, consiliere socială şi îndrumare juridică;
  • 283  dintre copii au frecventat zilnic centrele de zi din Braşov şi Tg. Mureş dezvoltate în cadrul proiectului;
  • 120 dintre copii au participat la tabere la munte în vacanţele şcolare;
  • Peste 700 de persoane, copii, părinţi, membri ai comunităţii etc., au beneficiat de servicii de informare şi consiliere cu privire la asigurarea drepturilor copilului şi prevenirea/reducerea situaţiilor de risc la care pot fi expuşi copiii.
  • Aproximativ 85% dintre copiii integraţi în program şi-au îmbunătăţit relaţia cu părinţii/persoanele în grija cărora au rămas, peste 80% dintre copii şi-au îmbunătăţit abilităţile sociale, emoţionale şi deprinderile de viaţă independentă, iar peste 85% dintre părinţi/persoanele în grija cărora au rămas copiii şi-au îmbunătăţit abilităţile parentale.

”În cele două judeţe au fost create reţele inter-instituţionale locale compuse din reprezentanţi ai instituţiilor judeţene şi locale din domeniul asistenţei sociale, educaţiei şi alte domenii conexe care au contribuit la îmbunătăţirea procesului de identificare şi monitorizare a copiilor expuşi riscului de separare de familie, cu focus pe copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, în judeţele Braşov şi Mureş”, a mai transmis organizaţia.

Salvaţi Copiii, alături de Ministerul Afacerilor Externe şi Administraţia Prezidenţială – Departamentul pentru Relaţia cu Românii din Afara Graniţelor, a făcut demersuri vizând armonizarea datelor colectate de sistemul de asistenţă socială şi de cel educaţional, către Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi Ministerul Educaţiei.

”O serie de recomandări metodologice în acest sens, însoţite de instrumentele comune de colectare a datelor au fost trimise în atenţia direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi inspectoratelor şcolare judeţene, urmând să fie utilizate în perioada de final a acestui an calendaristic”, a mai transmkis organizaţia.

”Copiii care rămân în ţară, în urma plecării părinţilor la muncă în străinătate, sunt nevoiţi să se confrunte cu probleme psiho-emoţionale şi sociale mult prea devreme, fără să aibă pârghiile pentru a înţelege pe deplin şi a depăşi traumele. Situaţia celor care nu au rude în ţară în grija cărora să rămână este şi mai dramatică, de aceea este importantă colaborarea cu autorităţile, pentru ca bunele practici dezvoltate în programele Salvaţi Copiii România să poată duce la politici sociale integrate pentru aceşti copii, care sî contribuie la o mai bună incluziune socială a acestora şi la prevenirea instituţionalizării lor”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Restricții de circulație pentru maşinile mai mari de 7,5 tone din cauza caniculei

Potrivit CNAIR, aceste restricţii sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie, Cod Portocaliu şi Cod Roşu – val de căldură persistent, caniculă şi disconfort termic accentuat.