fbpx
-1.3 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI BIHORAdolescenta care a înjunghiat un pedagog la un liceu din Oradea a...

Adolescenta care a înjunghiat un pedagog la un liceu din Oradea a fost reţinută pentru tentativă de omor

Publicat în

spot_img
spot_img

Adolescenta de 16 ani care luni l-a înjunghiat pe un pedagog pe motiv că acesta o reclamase după ce a găsit-o cu un băiat în internatul liceului din Oradea la care învăţa a fost reţinută şi urmează să fie prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Ea este acuzată de tentativă de omor. Conform anchetatorilor, fata a avut ascuns în mânecă un cuţit cu lama de 21 de cm. Leziunile suferite de bărbat necesită 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

”Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 28.11.2023 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata B.B.V., în vârstă de 16 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, faptă prev. şi ped. de art. 32 alin. 1 din C.pen. raportat la art.188 alin. 1 din C.pen, cu aplic. art.113, alin.2 din C.pen”, a transmis Parchetul Tribunalului Bihor.

Conform procurorilor, în data de 27.11.2023, în jurul orei 08.50, în timp ce afla în biroul directorului din cadrul Colegiului Tehnic „Traian Vuia”, situat în municipiul Oradea, judeţul Bihor, ”inculpata minoră B.B.V, în vârstă de 16 ani, elevă în clasa a X în cadrul Colegiului Tehnic „Traian Vuia”, pe fondul unor discuţii contradictorii legate de anumite conduite petrecute în internatul colegiului, în care minora era cazată, a scos un cuţit având lungimea totală de 34 cm, din care lama cu o lungime de 21 cm, pe care îl avea băgat în mâneca hainei de la mâna stângă, cu care l-a înjunghiat pe supraveghetorul de noapte al internatului, lovindu-l în zona spatelui, producându-i o plagă înjunghiată hemitorace stâng, hemopneumotorace stâng”.

În urma agresiunii, bărbatul a fost transportat la spital şi supus unei intervenţii chirurgicale, iar potrivit constatărilor preliminare medico-legale, leziunile suferite necesită 40-45 de zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei.

”De precizat că în momentul agresiunii, în biroul directorului se aflau mai multe persoane, respectiv directorul instituţiei de învăţământ, directorului adjunct, diriginta clasei din care minora face parte, precum şi mama minorei. Prin ordonanţa din data de 27.11.2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor inculpata a fost reţinută pe o durată de 24 ore, începând cu ora 18:50, urmând ca în cursul zilei de 28.11.2023, procurorul de caz să formuleze propunere de arestare preventivă a inculpatei minore pe o perioadă de 30 de zile”, anunţă anchetatorii.

Ioana Pop

Articole recente

Memoria profesorului Barbu Ştefănescu, onorată la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea

Volumul omagial "Studia Interdisciplinaria - In Memoriam Magistri Barbu Ştefănescu" a fost dedicat amintirii celui care a fost directorul Muzeului Ţării Crişurilor, decan al Facultăţii de Istorie - Geografie, prorector şi director al Centrului de Studii Doctorale al Universităţii din Oradea.

Expoziţia „Samurai. Legendele Japoniei”, vernisată miercuri, în premieră naţională, la Muzeul Naţional Brukenthal

Cu prilejul vernisajului a fost lansat primul catalog despre samurai, la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu.

Scandalul de la PSD Dumbrăvița continuă | Organizația de partid ar susține candidatul PNL la primărie, în detrimentul omului impus de Alfred Simonis

Conducătorii demiși ai filialei PSD Dumbrăvița, fostul primar Victor Malac și consilierul local Daniel Cioncă, spun că lista celor care nu o vor pe Alina Sperlea - impusă de Alfred Simonis candidat la alegerile locale din acest an - e mult mai mare. În sprijinul lor, cei doi transmit public și o listă a celor care nu susțin această candidatură.

Mai multe articole de același fel

Memoria profesorului Barbu Ştefănescu, onorată la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea

Volumul omagial "Studia Interdisciplinaria - In Memoriam Magistri Barbu Ştefănescu" a fost dedicat amintirii celui care a fost directorul Muzeului Ţării Crişurilor, decan al Facultăţii de Istorie - Geografie, prorector şi director al Centrului de Studii Doctorale al Universităţii din Oradea.

O pianistă din Ucraina, invitata Filarmonicii orădene în concertul „Armonii excepţionale”

Pianista Anna Fedorova, din Ucraina, va fi invitata Filarmonicii orădene în concertul săptămânal de joi, intitulat "Armonii excepţionale", ce va avea loc sub bagheta dirijoarei Mihaela Cesa-Goje, în sala de concerte Enescu-Bartok.